Județul Suceava se numără printre principalii beneficiari ai alocațiilor de stat pentru copii, datorită natalității mai ridicate decât în alte zone.
Astfel, în luna septembrie 2022, când la nivel național au beneficiat de acest ajutor 3.521.936 de copii, aproape 10% fiind în București (357.670 la o populație de aproximativ 2,5 milioane de locuitori) și aproape 5% în județul Iași (188.025 la o populație de peste un milion de locuitori), la Suceava, cu aproape 640.000 de locuitori, numărul beneficiarilor a fost de 131.998.
În top 5 se mai situează județele Constanța (123.959) și Bacău (122.552).
Alocațiile de stat pentru copii achitate în septembrie au însumat aproape 994,17 milioane de lei, suma medie plătită fiind de 282,28 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.