În dimineața zilei de luni, 24 octombrie, s-a stins din viață Costică Dăscăliuc. Avea 73 de ani, iar decesul a fost unul fulgerător. Costică Dăscăliuc a fost viceprimar al municipiului Suceava în mandatul 1996-2000, iar ulterior a condus cea mai mare unitate medicală din județ. Mandatul de director al Spitalului Județean Suceava a fost unul destul de scurt, mai puțin de doi ani, și s-a finalizat în 2008. Familia a anunțat că trupul neînsuflețit este depus la capela Cimitirului Pacea Vechi, iar înmormântarea va avea loc miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 12.00.