Un bărbat din Șcheia a ajuns în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore, după ce a fost implicat într-un scandal cu fratele său în incinta unui bar, altercația degenerând în violențe fizice destul de severe. Cel ajuns în arest și-a lovit fratele cu o halbă de bere în cap.
Conform anchetei poliției, pe 22 octombrie, în jurul orei 19.00, într-un bar din Șcheia, Florin Lucian Rostaș a recurs la acte de agresiune verbală la adresa fratelui său, după care i-ar fi aplicat o lovitură cu o halbă cu bere, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale.
Polițiștii au reținut infracțiunea de violență în familie, dar și pe cea de tulburare a ordinii și liniștii publice, având în vedere că agresiunea s-a petrecut în loc public, de față cu alte persoane.
În după-amiaza zilei de duminică, în urma completării probatoriului, față de agresor a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul poliției județene.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.