În doar două săptămâni, pe platoul Cetății de Scaun Suceava se va desfășura, în premieră, un eveniment care ne va lăsa „gura apă”, dar și care va aduce distracție și voie bună – Festivalul Plăcintelor.
Manifestarea, care este unică în zona Bucovinei, dacă nu chiar în Moldova, va avea loc timp de trei zile - 4, 5, 6 noiembrie, în zona Cetății lui Ștefan cel Mare, va aduce participanților prilejul de a gusta și a se bucura de delicioase plăcinte cu brânzeturi, mere, dovleac, varză, cartofi, ciuperci, carne, spanac, făcute după vechi rețete tradiționale.
Organizatorii evenimentului sunt Asociația Culturală Glas Bucovinean, în asociere cu Primăria Suceava, cu sprijinul Restaurantului "Ceaunul Răzeșului", iar în cadrul ,,Festivalului Plăcintelor’’ va avea loc și spectacolul folcloric "La Plăcinte înainte!".
Organizarea evenimentului, care ar putea deveni o frumoasă tradiție, va fi sprijinită financiar de municipalitatea suceveană, un proiect de hotărâre privind acordarea sumei de 25.000 de lei urmând să fie discutat în ședința de Consiliu Local de joi, 27 octombrie.
Proiectul se dorește a fi unul de promovare a turismului gastronomic și a valorilor tradiționale românești, fiind menit să atragă turiști dornici să descopere locurile, comunitatea și obiceiurile, precum și bucatele făcute în Bucovina.
Festivalul va cuprinde un concurs culinar „Plăcinte ca-n Bucovina”, cu premii, la care înscrierile se pot face în perioada 24 octombrie - 3 noiembrie, la telefon 0749311432 - Nicoleta Cojocaru.
Festivalul reunește bucătari și producători din județul Suceava, cu o diversitate de plăcinte preparate atât după rețete din bucătăria tradițională, cât și după rețete din bucătăria modernă, dorindu-se o îmbinare armonioasă a tradiționalului cu modernul și a trecutului cu prezentul.