Una din amplele acțiuni derulate simultan miercuri dimineață de procurorii de la DIICOT și Poliția Română vizează o grupare infracțională specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba de falsificarea marcajele de pe produsele industriale și comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea și proveniența lor. Este vorba de robineți industriali aduși din China, care, prin falsuri, apăreau ca fiind produși în Europa. Astfel, clienții erau induși în eroare atât în privința calității, cât și a provenienței mărfurilor.
Perchezițiile din acest dosar au avut loc în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
106 persoane juridice de pe întreg teritoriul țării sunt părți vătămate în dosar.
În vederea probării activității infracționale au fost efectuate 19 percheziții, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice și 9 la sediul unor societăți comerciale și puncte de lucru ale unor entități comerciale.
După finalizarea audierilor, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, procurorul de caz va dispune măsurile legale față de suspecți.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.