Firma care se va ocupa anul viitor de modernizarea trotuarelor din municipiul Suceava, inclusiv cel care face legătura cu comuna Ipotești, a fost desemnată, prin licitație.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că firma care se ocupă în prezent de aceste lucrări, Symmetrica, va continua activitatea și anul viitor, după ce a fost singura care s-a înscris la licitație, pentru a obține contractul în valoare de 10,7 milioane de lei.
Una dintre lucrările pe care le va executa această firmă, începând chiar de anul acesta, este cea de modernizare a trotuarului care face legătura cu comuna Ipotești, pe strada Brădetului. Acesta vine în continuarea trotuarului care este modernizat pe teritoriul comunei Ipotești și este foarte circulat.
Lucrarea va costa, conform indicatorilor, aproximativ 587.000 lei.