220 de tineri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava care au împlinit 18 ani ar putea primi bani de la stat până la vârsta de 26 de ani, dacă merg la școală sau muncesc. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat recent că a pus în dezbatere publică Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale „privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri”. Tinerii din sistemul de protecție care au împlinit 18 ani, dar continuă o formă de învățământ la zi sau și-au găsit un loc de muncă, vor primi lunar, conform ministrului Gabriela Firea, câte 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.
Directorul DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, ne-a spus că cei 220 de tineri din sistem, care au împlinit 18 ani, vor fi consiliați și informați cu privire la condițiile prevăzute de lege pentru a opta între menținerea măsurii de protecție specială (în condițiile art. 55 alin (2) și (3) din Legea nr.272/2004 actualizată și republicată) sau încetarea acesteia și primirea unei indemnizații lunare în valoare de 4,8 ISR* (Indicatorul Social de Referinţă*), de care vor beneficia până la împlinirea vîrstei de 26 de ani, dacă fac dovada că urmează o formă de învățământ la zi sau au un loc de muncă.
„Având în vedere faptul că aceste modificări legislative pot suscita un grad de interes sporit din partea tinerilor, beneficiari ai sistemului de protecție specială, care pot solicita să beneficieze de acest drept, considerăm că acest moment trebuie pregătit cu multă atenție, astfel încât consecințele și efectele directe ale unei astfel de opțiuni asupra vieții și integrării în comunitate ale acestora să fie bine înțelese și asumate. În acest sens, procedăm la consilierea și informarea tuturor tinerilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a opta între menținerea măsurii de protecție specială sau încetarea măsurii și primirea unei indemnizații lunare, în condițiile legii”, a mai exlicat Nadia Crețuleac.
Consecințe
Pentru evitarea oricăror dificultăți sau neînțelegeri viitoare, spune și purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, procesul de consiliere și informare va fi finalizat prin redactarea și semnarea unui document din care să rezulte atât faptul că tinerii au înțeles consecințele opțiunii lor, pe care și-o asumă în cunoștință de cauză, cât și drepturile și responsabilitățile ce le revin în cazul în care solicită încetarea măsurii de protecție specială.
Tot din cuprinsul documentului trebuie să rezulte și faptul că au înțeles că odată exprimată opțiunea pentru încetarea măsurii de protecție specială, revenirea în sistemul de protecție nu mai este posibilă.
Documentul va fi semnat atât de către tânăr, cât și de către specialistul DGASPC care a realizat consilierea și informarea.
Reprezentanții DGASPC Suceava mai spun că ei îi consiliază și îi îndrumă pe tineri în găsirea unui loc de muncă, în cazul în care nu vor mai urma o formă de învățământ. „Menționăm faptul că în transparență decizională se află Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, nr.1733/2015 privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, care va stabili modalitatea în care această îndemnizație va fi acordată. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a acestui ordin, tinerii vor putea să își exprime opțiunea”, a completat directoarea DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac.