Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că social-democrații susțin majorarea punctului de pensie și a pensiei minime cu cel puțin 10%, într-o singură tranșă, de la 1 ianuarie 2023. Mirela Adomnicăi a ținut să precizeze că aceasta este o decizie politică și nu se va opta pentru scenariul cu două tranșe, așa cum a apărut în mass-media. „Pensionarii să fie liniștiți, pensia va crește de la 1 ianuarie, cu cel puțin 10%.
PSD susține majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 și pentru viitor consideră că e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici. În scurt timp, proiectul de buget va fi prezentat în Coaliție, iar decizia va fi clară pentru oricine”, a dat asigurări deputatul PSD de Suceava. Mirela Adomnicăi a spus că propunerea PSD, prezentată la finalul lunii august, ca punctul de pensie și pensia minimă să fie majorate cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023, a fost fundamentată pe o analiză economică serioasă, din care reiese în mod clar că o astfel de măsură este sustenabilă pentru anul 2023. Adomnicăi a mai adăugat că majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la începutul anului viitor nu este doar posibilă, ci și absolut necesară, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici a căror putere de cumpărare a fost serios afectată de inflația globală și de criza energetică ce se manifestă la nivel european.