Un bărbat în vârstă de 49 de ani a suferit arsuri pe față și la o mână după ce gospodăria sa din satul Buda, comuna Zvoriștea, a luat foc în miez de noapte. Persoana respectivă a primit îngrijiri medicale din partea echipajului medical sosit la fața locului, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru tratament de specialitate și pentru a fi investigat suplimentar. Focul a fost observat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4.00. Imediat după ce s-a dat alerta, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de la ISU Suceava, precum și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zvoriștea. Incendiul a distrus anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Au mai ars circa 8 metri cubi lemn de foc, elemente de tâmplărie și alte bunuri. În flăcări au ars de vii doi porci, 21 păsări de curte și un iepure. Pompierii au stins incendiul după ceva mai mult de două ore, iar cauza ar fi un scurtcircuit.