Primăria municipiului Fălticeni anunţă că, în intervalul 11 octombrie – 11 noiembrie 2022, persoanele care au depus cereri în vederea obţinerii unei locuinţe sociale sau din fondul locativ de stat se vor prezenta la sediul primăriei, în vederea completării/reactualizării actelor depuse la dosar, pentru întocmirea Listei de priorităţi necesare repartizării, pentru anul 2023, a locuinţelor aflate în administrarea/proprietatea municipiului Fălticeni.
Decizia a fost luată de Comisia socială de analiză a solicitărilor/cererilor de atribuire a unităţilor locative, iar cererile/documentele necesare reactualizării dosarelor depuse după data de 11 noiembrie 2022 nu vor fi luate în calcul pentru Lista de priorităţi 2023. Documentele care însoţesc cererile vor fi depuse în registratura Primăriei Fălticeni, însoţite de un opis.
Informaţii privind documentele care urmează a fi actualizate pot fi obţinute de la Compartimentul Spaţiu Locativ, tel. 0230.542056.
În urma actualizării cererilor, va fi întocmită lista de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor sociale aflate în administrarea/proprietatea municipiului Fălticeni, în anul 2023. Lista de priorităţi va fi supusă spre aprobare Consiliului Local Fălticeni.