Spațiul concesionat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava la ieșirea din Suceava spre Gura Humorului, zona Trei Movile, pe partea dreaptă cum se iese din Suceava, s-a populat vizibil cu mașini ridicate de polițiști în cadrul anchetelor și dosarelor penale.
Se observă că sunt foarte multe vehicule grele, mai ales din cele specifice încărcării și transportării masei lemnoase. De altfel, spațiul de depozitare s-a extins, cu o nouă porțiune de teren concesionată și îngrădită de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în baza contractului încheiat cu proprietarul terenului.
Multe mașini stau în același loc de ani. Ultimul lor drum este, previzibil, la fier vechi
Predominante în spațiul de depozitare sunt vehiculele grele și mașinile mici avariate în urma accidentelor rutiere. Primele sunt indisponibilizate în cadrul anchetelor penale aflate în curs, la fel și mașinile implicate în accidente, care sunt reținute de poliție pentru a putea fi folosite la cercetare, expertize de specialitate dispuse în cadrul anchetei privind dinamica producerii accidentului rutier etc. Uneori, timpul în care aceste mașini stau în custodia poliției este atât de lung încât proprietarul nu mai are ce face cu vehiculul când ar putea să îl ridice, decât cel mult să îl ducă la un centru de colectare a fierului vechi.
Lucrurile nu stau cu mult diferit nici în cazul autovehiculelor grele. Mașinile sunt indisponibilizate de poliție pe întreaga perioadă a anchetei penale și a procesului care urmează, după care, de regulă, se stabilește confiscarea și valorificarea lor.
34 de vehicule care transportau lemn, indisponibilizate în 9 luni
În urma solicitărilor reporterilor Monitorului de Suceava pe tema acestor mașini indisponibilizate, comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a informat că numai în primele 9 luni ale acestui an au fost luate în custodie 34 de vehicule grele, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, în cazurile în care s-au constatat transporturi ilegale de lemn de peste 10 mc.
Alte vehicule grele sunt reținute în acest loc deja din anii anteriori.
În plus, mai sunt și în jur de zece camioane care au fost indisponibilizate pentru că aveau ITP expirat sau efectuau transporturi fără licență, iar posesorii au preferat să renunțe la ele.
În cazul lipsei ITP, de exemplu, proprietarul ar trebui să achite amenda și apoi să ducă vehiculul greu la Registrul Auto Român, în vederea unui noi inspecții tehnice periodice. Cum mașinile au ITP expirat, acestea nu ar putea fi transportate decât cu platforma, ceea ce este iarăși o mare problemă.
Polițiștii suceveni sunt primii pe țară la confiscări de mașini care transportau ilegal lemn
Cert este că IPJ Suceava are nevoie de spațiu tot mai mult pentru depozitarea mașinilor indisponibilizate în cadrul dosarelor penale. Iar la cum decurg anchetele penale de la noi și apoi procesele, acest stoc va crește, alături de mașinile care stau deja de ani ajungând și cele ridicate în cadrul dosarelor penale mai noi.
IPJ Suceava se află pe primul loc în țară la acest capitol al confiscărilor de mașini pentru transporturi ilegale de masă lemnoasă, ceea ce evident nu poate fi decât benefic pentru combaterea acestui fenomen.
Se cere insistent ca pragul de 10 mc lemn pentru confiscarea mașinii să fie coborât semnificativ
Pentru cei depistați cu transporturi ilegale de peste 10 mc lemn legislația a devenit aparent mai aspră, ceea ce nu poate fi decât de bun augur. Se întocmește dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport”, măsura complementară fiind de confiscare a mijlocului de transport, indiferent de valoarea sa.
Aceste camioane sunt, din punct de vedere al legislației, indisponibilizate în vederea confiscării, adică luate în custodie de poliție până la finalizarea definitivă a anchetei. Această anchetă, dacă se ajunge la trimitere în judecată și proces, poate însemna și 2-3 ani. La final, de obicei, se dispune confiscarea definitivă a mașinii, adică valorificarea ei.
Prin schimbarea legislației, Statul încearcă să oprească măcar în parte transporturile mari de lemn de proveniență ilegală. Fără îndoială, aceste confiscări de camioane sunt o mare pierdere pentru transportatori, iar vestea acestui risc s-a răspândit de mult printre ei.
Reversul este că afaceriștii ilegali versați nu mai depășesc sub nici o formă 7-8 metri cubi lemn transportați ilegal, pentru a nu risca să le fie confiscat camionul în valoare de 20.000-30.000 de euro.
Activiștii de mediu cer deja insistent ca acest prag de 10 mc să fie modificat și coborât mult mai în jos (la 5 mc lemn, de exemplu) pentru ca afacerile ilegale cu lemn să fie descurajate mult mai serios.