Societatea de transport public local a Sucevei, TPL, va avea la dispoziție, până la finele anului, toate cele 15 autobuze produse de polonezii de la Solaris.
Odată cu livrarea celui de-al doilea autobuz Solaris Urbino, ajuns miercuri la baza diviziei electrice de transport local, primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat și un grafic de furnizare a celorlalte autobuze.
“Până la sfârșitul anului vor ajunge toate 15, respectiv două în luna octombrie, opt în noiembrie și patru în decembrie, la care se adaugă cel venit în septembrie. În perioada următoare cele două autobuze sosite din Polonia vor fi scoase pe traseu”, a spus Ion Lungu.
Primul autobuz Solaris Urbino a ajuns la Suceava pe la jumătatea lunii septembrie și a fost livrat direct la baza diviziei electrice a TPL, construită în Burdujeni Sat, la capătul străzii Căpitan Grigore Andrei, unde se află zeci de stații de încărcare a autobuzelor electrice, spălătoriile și halele de întreținere.
Contractul pentru cele 15 autobuze electrice Solaris, achiziționate prin Ministerul Dezvoltării, care a organizat licitația, a fost semnat la jumătatea lunii aprilie 2021, pentru o valoare de 50.426.627,35 lei, inclusiv TVA, termenul de livrare stabilit fiind de 22 luni.
Furnizarea acestora se face la pachet cu 19 stații de încărcare a mașinilor electrice, dintre care 15 pentru încărcare lentă și 4 pentru încărcare rapidă.
În prezent, parcul auto electric al TPL Suceava este de 47 de autobuze și microbuze, urmând a ajunge la 62 cu cele 15 autobuze Solaris Urbino.