O barză care a ratat plecarea către țările calde și risca să fie victimă a iernii care se apropie cu pași repezi, a fost salvată de către un grup de oameni inimoși, după o mobilizare uimitoare.
Povestea berzei de la Poiana Stampei a fost spusă chiar de primarul localității turistice, Viluț Mezdrea, care a povestit, cu umor, cum a ajuns ca edilul comunei să momească pasărea cu pește, după ce a fost nevoie să întrerupă curentul și să o caute în cuib, cu nacela.
„În urma apelului telefonic al d-lui dr. Tiberiu Podani, care se îndrepta dinspre Vatra Dornei spre Bistrița în după-masa zilei de vineri, 30 septembrie, am fost anunțat că pe raza comunei Poiana Stampei, zona intersecției cu drumul ce duce la gara CFR, se află o barză zgribulită în cuib, ceea ce nu este normal pentru această perioadă, și care mă ruga insistent să intervin pentru a salva barza, trimițându-mi și câteva poze. După ce am terminat convorbirea mi-am zis, în gând, mai în glumă mai serios - de când sunt eu primar așa ceva n-am văzut/întâlnit!”, începe povestea berzei care a pus „pe jar” o grămadă de oameni.
Continuarea o aflăm tot de la primarul comunei din zona de munte:
Operațiunea Barza și mobilizarea forțelor de intervenție
„După o noapte în care am tot încercat să găsesc soluții pentru biata barză și ce aș putea să fac, îmi beau cafea rapid și o tai la serviciu unde, după consultări cu colegii, încerc să găsesc o soluție. La birou, îmi încep ziua tot cu dr. Podani, care mă sunase să îi spun ce masuri am luat, pentru că toată noaptea s-a gândit la biata barză - o fi bolnavă, o fi pățit ceva, poate îngheață, poate moare…
Aici mă potriveam cu doctorul… nici eu nu prea am dormit și am stat îngândurat, doar că întrebările erau diferite – Ce, Doamne, trebuie să fac acum? Cum prind barza? Ce fac cu ea? Ce familie din comuna o fi bucurat sau o fi întristat... Mă consult cu o parte dintre colegi și stabilim că trebuie sunat la Poliția pentru Protecția Animalelor Suceava, ceea ce am și făcut, doar că de acolo ni s-a spus că nu intră în atribuțiunile lor. Având în vedere că barza este o specie ocrotita de lege, competența ar fi a celor de la Garda de Mediu. Sun urgent la comisarul șef, Adriana Iordache, o deranjez din ședința operativă și îi transmit problema stringentă cu care mă confrunt la nivelul comunei și o rog să mă ajute! Îmi ascultă doleanța, după care facem un plan de intervenție rapidă - anunțăm ISU, care prin personalul de specialitate vor captura barza, anunțăm DSV, pentru ca printr-un medic veterinar să se facă o evaluare a stării de sănătate a berzei... zis și făcut!
La 15 minute după încheierea apelului ne întâlnim la casa berzei, aflată pe vârful unui stâlp încărcat cu fire de electricitate… nici pompierii, nici medicul veterinar Mihai Ionuț Tonea nu pot interveni fără prezența reprezentanților Delgaz, care trebuie să întrerupă curentul în zonă...
În urma solicitării apare urgent și echipa Delgaz, așadar toate autoritățile sunt pe poziție, dam startul operațiunii, un reprezentant ISU se ridică prin intermediul nacelei, dar când acesta ajunge sus…. barza nu-i acasă!”, a povestit Viluț Mezdrea pățaniile avute.
Cum să prinzi barza – curs intensiv
Startul ghinionist nu i-a descurajat pe salvatori, care au trecut la aplicarea altei strategii pentru a găsi și prinde barza.
„După ce am mai studiat împrejurimile, nu am avut de ales și ne-am despărțit, urmând să mai monitorizăm, să vedem dacă mai apare.
La 2 ore, Daniel Chiperi mă anunță că barza este într-o livadă din spatele unei gospodării din zonă, dar nu poate fi prinsă pentru că e speriată și își ia zborul… A urmat îmblânzirea și socializarea cu barza.
Dr. veterinar Tonea a achiziționat 2-3 kg de pește și zilnic i-a tot dus pește berzei și i-a dat să mănânce… și DA, planul a reușit…. Ieri, în drum spre casă, mă strigă Valerica Pralea și îmi arată barza în grădina din fața casei ei, unde se ascundea printre alte berze artizanale/ornamentale. Încerc să mă apropii de ea, îi mai aruncăm câțiva peștișori, îmi fac curaj și… AM PRINS BARZA!”, a anunțat vineri, primarul Viluț Mezdrea, după o săptămână de eforturi susținute.
Unde va ierna barza din Poiana Stampei
Barza care a stârnit atâta tevatură la Poiana Stampei a fost adăpostită temporar într-un grajd, fiind anunțate autoritățile de prinderea sa.
„Dr. Tonea a preluat cazul, a luat barza, a evaluat-o ca neavând probleme de sănătate, și, cu mașina personală, a transportat-o la Suceava, la asociația Casa lui Patrocle, unde barza noastră a ajuns sănătoasă și probabil puțin speriată! Sâmbătă, o ambulanță a animalelor va transporta barza la Sibiu, pentru a fi adăpostită pe perioada iernii. Aceasta a fost experiența cu barza și am vrut să v-o spun și dumneavoastră, altfel crăpam dacă nu v-o zâceam! În loc de concluzie: Fiți liniștiți! Barza va veni și la anul… la cei cuminți…”, a finalizat povestea primarul din Poiana Stampei, care a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în Operațiunea „Salvarea berzei”.