Polițiștii de frontieră suceveni au depistat, vinerea trecută, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, un ucrainean în vârstă de 24 de ani, care s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă și care a prezentat la control un permis care a stârnit imediat suspiciuni.
”Odată cu pașaportul, bărbatul a prezentat și un permis de conducere, aparent emis de autoritățile ucrainene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare. Așa au constatat că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.