Primul centru integrat de terapia durerii din regiunea de nord a țării se va deschide, toamna aceasta, în Suceava, în cadrul clinicii Nord, grupul medical Provita. Directorul general al clinicii va fi medicul sucevean Cătălin Lulciuc. Acesta a declarat, miercuri, că în noua unitate medicală va funcționa și un centru integrat de monitorizare, prevenție și diagnosticare a cancerului de sân: ecografie, mamografie, IRM de sân, consultație chirurgicală și anestezică. Potrivit medicului, clinica va fi dotată cu echipamente de imagistică de ultimă generație și va oferi consultanții, intervenții noninvazive și servicii de recuperare medicală. Investiția totală are o valoare de 2,5 milioane de euro.
,,De când m-am mutat din București în Suceava am încercat să adun în jurul meu medici profesioniști și focusați atât pe rezultatul actului medical, cât și pe satisfacția pacientului. Cheia succesului în medicină este analiza multidisciplinară a cazurilor medicale. Asocierea cu grupul Provita, care are primul și singurul centru integrat specializat în terapia durerii din țară, a venit natural, având aceeași dorință de a ridica standardele serviciilor medicale. Credem cu tărie că soluția îmbunătățirii sistemului medical românesc este să mutăm tratarea cazuisticii complexe și în afara Capitalei. Clinica Nord din Suceava va trata cazuistica oncologică complexă prin metode minim-invazive, va avea un centru integrat de Terapia Durerii, serviciu complet de imagistică și un centru integrat al sânului”, a afirmat dr. Cătălin Lulciuc.
„Am investit în echipamente imagistice de ultimă generație, care nu existau până acum în regiune și am format o echipă de medici profesioniști și dedicați”
În legătură cu decizia grupului medical Provita de a deschide primul centru de terapia durerii în afara Bucureștiului, fondatorul grupului, dr. Ovidiu Nicolae Palea, a transmis că prezentarea unui număr mare de pacienți, „din toate colțurile țării”, la centrul din București arată cât de mare nevoie au pacienții de astfel de servicii. „Clinica din Suceava este un prim pas în dezvoltarea acestui concept pe care ne dorim să îl scalăm la nivel național. Am investit în echipamente imagistice de ultimă generație, care nu existau până acum în regiune și am format o echipă de medici profesioniști și dedicați”, a declarat dr. Palea.
Directorul general al clinicii din Suceava, doctorul Lulciuc, a mai spus că inaugurarea unității medicale pe care o va conduce va însemna și „o serie de premiere în regiune”, din punct de vedere al echipamentelor medicale. „Prima este un aparat RMN 3 Tesla, cu o acuratețe superioară celor existente în piață, un timp mai scurt de scanare și cu opțiuni audio/video de entertainment - muzică și lumini de relaxare în timpul investigației. La fel de performant este și mamograful 3D, care are o rată de detecție a cancerului cu 41% mai mare față de aparatele 2D existente în piață”, a precizat dr. Lulciuc.
Provita este un grup de centre medicale din București. Primul centru de imagistică a fost inaugurat în 2011, în incinta Institutului Național de Boli Infecțioase, iar în 2012 Provita a preluat o clinică medicală de servicii în ambulatoriu. În 2016 s-a deschis Spitalul Provita, specializat pe operații minim invazive.
Clinica Nord Provita se află în apropierea Gării Burdujeni, din municipiul Suceava, pe str. Putnei nr. 34.
Centrul Medical Provita, parte din grupul Provita, este „una dintre puținele instituții medicale din țară specializate în Terapia Durerii și chirurgie minim invazivă a coloanei vertebrale. Începând cu luna ianuarie 2019, Centrul de Diagnostic și Tratament Provita a devenit primul Centru de Instruire în Terapia Durerii aprobat ESRA din Europa Centrală și de Est”, se precizează într-un comunicat de presă remis de grupul medical.