O explozie puternică a produs panică ieri dimineață în zona centrală din Vatra Dornei. O acumulare de gaze de la o butelie a făcut ca deflagrația să se poată produce. Proprietara apartamentului situat pe strada Sondei, din zona Unirii, o femeie de 79 de ani, nu a simțit mirosul de gaz, iar incidentul s-a petrecut în momentul în care aceasta a băgat în priză o aerotermă. Femeia, care a suferit arsuri la mâini și față, dar și un atac de panică, a fost preluată de echipajul medical, care după ce i-a oferit primele îngrijiri a transportat-o la spital.
Trebuie spus că explozia nu a fost urmată de incendiu, astfel încât pompierii chemați la fața locului au avut doar rolul de a monitoriza situația. La fața locului alte 18 apartamente au fost avariate de suflul exploziei, care a distrus total sau parțial geamuri și uși. La unul dintre apartamentele de la etajul 2, ușa metalică s-a deformat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru deblocarea proprietarului. Trei mașini parcate în zona blocului unde a avut loc explozia au fost afectate, fiind distruse geamurile.
La blocul afectat de explozie s-a deplasat ieri un specialist de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Acesta a stabilit că blocul este locuibil și nu există nici un risc pentru locatari de a reveni în imobile. ”Din cele 34 de imobile câte există în acel bloc, dacă e să îl punem la calcul și pe cel unde a avut loc explozia, 19 au fost afectate. Noi i-am ajutat pe oameni să își cumpere uși, care urmau să fie schimbate în cel mai scurt timp. Este un incident regretabil, dar cel mai important este că nu avem răniți, cu excepția proprietarei. Suntem receptivi la nevoile celor afectați și sperăm ca totul să reintre în normal în cel mai scurt timp”, a precizat Marius Rîpan, viceprimarul din Vatra Dornei.