Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit într-un accident rutier produs sâmbătă dimineață, pe DN 17, la Câmpulung Moldovenesc, după cum am anunțat deja în Monitorul de Suceava, în urma impactului foarte violent și disproporționat dintre un autoturism și un autotren. Din cercetările poliției a rezultat că accidentul s-a produs în urma unei pătrunderi pe contrasens a tânărului în vârstă de 26 de ani de la volanul autoturismului.
Narcis Ioniță era din comuna Vama, avea 26 de ani și conducea sâmbătă dimineață un VW, pe direcția dinspre Vatra Dornei spre Vama, venind probabil spre casă.
Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, tânărul șofer a pierdut controlul asupra mașinii, care a pătruns pe sens opus, lovind frontal, cu partea lateral stânga, autoutilitara Mercedes Benz cu semiremorcă condusă de un șofer din Sighetu Marmației.
Impactul a fost extrem de violent, chiar pe partea șoferului, fără șanse de supraviețuire pentru tânărul de 26 de ani. Autoturismul a fost proiectat în parapet, iar pompierii militari care au intervenit la fața locului cu echipaj de descarcerare l-au găsit pe tânăr încarcerat și inconștient. Tânărul a fost extras din mașină fără viață, iar manevrele de resuscitare care au urmat au fost efectuate doar pentru a respecta protocolul privind astfel de situații.