Când își dorește să aibă un discurs incisiv, Joe Biden folosește aceeași simetrie a mâinilor, de data aceasta cu degetele arătătoare îndreptate spre interlocutori pentru a-i impulsiona (9A! și 9B!). Identificăm și aici o nevoie interioară de echilibru și de a fi susținut în demersul său. Capul este ușor înclinat spre stânga și răsucit spre dreapta (10!). Vrea să placă, să adere și alții la opiniile lui, dar ne arată că se va încăpățâna pe direcția dorită de el dacă întâmpină opoziție.
O strategie politică care ne arată că atunci când vrea să întreprindă ceva mai degrabă ar mobiliza alături de el pe mai mulți în acel demers, decât să meargă singur înainte. De asemenea, ne arată că „ar scoate mâncarea de pe jar cu mâna altuia” atunci când interesele o cer.
Joe Biden dorește să stingă focul creat de vorbele sale și să liniștească apele tulburate. Din nou ambele brațe se deplasează simetric în jos și coatele sunt destul de depărtate de corp, ceea ce arată că dorește să cuprindă în această mișcare de temperare, de liniștire o suprafață cât mai mare, un număr cât mai mare de persoane (11A! și 11B!).
Concluzie: Joe Biden se consideră căpitanul unei echipe mari și dorește prin gesturi să îi mobilizeze pe toți din echipă, dar și să îi liniștească când sunt speriați sau agitați. El are o nevoie destul de vizibilă de a avea lucrurile sub control, „măsurate și cântărite” toate. Aceasta este o calitate când trebuie să pui la punct un plan care trebuie să aibă o strategie bună și un defect atunci când planul scapă de sub control și apar situații neprevăzute la care trebuie să le faci față rapid.
Joe Biden ar vrea ca toate să i se supună de bunăvoie și să meargă înainte sub mâna lui în starea de armonie planificată de el. Nu este omul luptei și al conflictelor, nici omul reacțiilor rapide de luptător adaptate situațiilor de criză.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com