Pompierii suceveni au fost nevoiți să intervină pentru a stinge cinci incendii în mai puțin de 24 de ore. Primii au intrat în lupta cu flăcările angajații Detașamentului de Pompieri Suceava, care au fost chemați să stingă un incendiu izbucnit la o casă din cartierul Burdujeni. În momentul în care au ajuns la fața locului cele două autospeciale ale pompierilor, flăcările mistuiau acoperișul casei. Incendiul a fost lichidat după mai bine de o oră, dar chiar și așa au fost distruse astereala din lemn a acoperișului pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, precum și materiale textile și aparate electrocasnice, depozitate în podul casei. Au mai ars obiecte de mobilier din bucătărie și elemente de tâmplărie din lemn. S-au degradat pereții bucătăriei și aproximativ cinci metri pătrați din tabla acoperișului. Pompierii spun că incendiul a plecat de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Al doilea incendiu a avut loc în localitatea Corni, din orașul Liteni. Aici ardea un autoturism, iar pentru stingerea flăcărilor a fost trimisă o autospecială a pompierilor militari ai Punctului de Lucru Dolhasca, alături de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni. Flăcările au afectat bordul autovehiculului, iar totul a plecat de la un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Duminică după-amiază, pompierii Gărzii de Intervenție Siret și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mușenița au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru a lichida un incendiu la o casă de locuit din Climăuți. Flăcările au distrus astereala acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și bunurile depozitate în pod. De asemenea, s-au degradat tabla acoperișului, pereții locuinței, obiecte de mobilier și alte bunuri materiale. Focul ar fi plecat de la o improvizație la instalația electrică. Al patrulea incendiu al zilei de duminică a fost la Vicovu de Sus şi a fost și cel mai puternic, iar pentru stingerea acestuia au fost trimise nu mai puțin de 7 autospeciale ale pompierilor militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Voitinel și Gălănești. Au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, și cel al casei de locuit, pe 70 de metri pătrați. De asemenea, s-au degradat tavanele celor două construcții. Și echipajul SMURD venit la fața locului a avut de muncă. O femeie de 64 de ani a suferit un atac de panică, iar după ce a fost stabilizată a refuzat transportul la spital. Incendiul a pornit de la coșul de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic.
Ultimul incendiu s-a consemnat luni dimineață, în jurul orei 4.30, în localitatea Pleșa. Focul a cuprins camera unei case și, din fericire, cu ajutorul pompierilor, s-a reușit stoparea extinderii incendiului. Pagubele nu au fost foarte mari, iar cauza incendiului este o țigară nestinsă de la care a căzut jarul.