Un avion Boeing 737 al companiei Ryanair care a efectuat duminică zborul Suceava – Roma a fost escortat de două avioane militare deasupra teritoriului Italiei. Pasagerii zborului care a decolat de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, cu destinația Aeroportul Ciampino, au trăit momente de panică atunci când au observat în apropierea aeronavei cele două avioane ale Forțelor Aeriene Italiene.
Avionul decolase de la Suceava la ora 15:35, și trebuia să aterizeze la Roma la 16:45. În avionul Ryanair se aflau 184 de pasageri, aceștia ajungând în siguranță la destinație. Potrivit site-ului stiridiaspora.ro, aeronava companiei Ryanair a pierdut pentru scurt timp contactul radio cu autoritățile naționale de trafic aerian civil, iar în jurul orei 16:30 două avioane de vânătoare de interceptare Eurofighter ale Forțelor Aeriene italiene au decolat de la baza aeriană Gioia del Colle, unde se află escadrila 36 de vânătoare, pentru a ajunge la un avionul plecat din Suceava pentru a-l identifica.
Presa italiană a scris că ordinul de decolare imediată a fost dat de Caoc (Combined Air Operation Centre) din Torrejon, Spania, organismul NATO responsabil de zonă, în coordonare cu Comandamentul Operațiunilor Aerospațiale (Coa) din Poggio Renatico și cu organismele Forțelor Armate, care sunt responsabile de supravegherea spațiului aerian național și NATO.
Potrivit acelorași surse, cu puțin timp înainte ca cele două avioane militare să ajungă la avionul Boeing 737, aeronava a reușit să restabilească comunicațiile radio, dar procedura planificată de "identificare vizuală" (Vid) a fost totuși finalizată de cele două avioane de vânătoare.
După ce acest lucru a fost finalizat, cele două aeronave s-au putut întoarce la Gioia del Colle, pentru a-și relua serviciul de pregătire la sol pentru serviciul național de supraveghere a spațiului aerian. Presa italiană a mai scris că Forțele Aeriene asigură 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, supravegherea fără întreruperi a spațiului aerian național printr-un sistem complex de apărare aeriană care a fost integrat încă din timp de pace cu cel al altor țări NATO.