Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că social-democrații consideră ca mecanismul salariul minim european poate fi aplicat în România de la 1 ianuarie 2023. Mirela Adomnicăi a precizat că mecanismul recomandat în directiva europeană, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie, ar conduce la o creștere a venitului minim, de la 1 ianuarie 2023, la o valoare apropiată de 3.000 lei brut, așa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România.
Adomnicăi a subliniat că PSD va susține în Coaliția de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile directivei Parlamentului European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană.
„Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextul social existent.
De altfel, și deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanții Comisiei Europene au atestat justețea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea prețurilor și introducerea unei contribuții de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic”, a spus deputatul PSD de Suceava.
Mirela Adomnicăi a adăugat că potrivit Directivei europene privind salariile minim adecvate în Uniunea Europeană statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale „în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut”. Ea a mai precizat că termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022.