Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat, vineri, spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, precum și proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2022.
„Tradițiile populare trebuie să meargă mai departe! Nu putem risca pierderea unor dintre cele mai importante meșteșuguri, care ne atestă unicitatea, drept urmare vom demara, la nivel de minister, un program care să sprijine și să promoveze aceste activități în fața publicului larg, inclusiv internațional. Inițiativa se concentrează pe organizarea unui târg național, care să reunească persoanele care practică cu pasiune și dedicare aceste meserii și, prin amploarea evenimentului, să aducem o contribuție la relansarea produselor și serviciilor de mică industrie și artizanale, desfășurate individual sau organizat, prin intermediul asociațiilor sau altor organizații”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
El a arătat că în cadrul Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2022, organizat de către una dintre cele nouă Agenții pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE), aflate în coordonarea MAT, meșteșugarii și artizanii își vor prezenta produsele, în cadrul standurilor proprii, și vor putea presta activități economice, în condițiile legislației în vigoare. Suplimentar, aceștia au posibilitatea desfășurării unor sesiuni de ateliere de lucru pentru vizitatorii interesați, în cadrul cărora să explice și să demonstreze practic cum se obțin produsele lor, respectând în tot acest timp tradiția populară. Cadariu a precizat că participarea expozanților este gratuită, aplicanții fiind selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului.
„Promovarea spiritului antreprenorial este un alt deziderat al mandatului meu, în calitate de ministru liberal. Decizia de a da startul procedurilor necesare pentru organizarea TIMM 2022 se aliniază, astfel, misiunii de a stimula dezvoltarea afacerilor românești, în ideea îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale acestora. Evenimentul va contribui la câștigarea de piețe noi pentru produsele și serviciile locale, influențând inclusiv cererea internă, și va facilita stabilirea unor legături parteneriale și încheierea unor contracte de afaceri”, a spus Cadariu.
El a mai adăugat că Târgul brandurilor naționale (TIMM 2022) va fi organizat sub forma unei expoziții cu vânzare. Ministrul Cadariu a spus că în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de către participanți, precum și al creșterii numărului întreprinzătorilor de succes, se vor desfășura, concomitent, seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări. Și la acest târg participarea la eveniment a expozanților este gratuită. Propunerile, sugestiile și opiniile privind cele două proiecte de procedură de implementare se primesc până data de 27 septembrie 2022.