Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”, cea a Consiliului Județean și cea a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au semnat, miercuri, contractul de colaborare în vederea transformării unității medicale în spital clinic. Documentele trebuie acum trimise pentru avizare la Ministerul Sănătății și la Ministerul Educației, după care schimbările aduse de noul statut se pot produce. Pentru a fi spital clinic, minimum două secții trebuie să fie conduse de cadre universitare, însă instituția medicală poate îndeplini acest criteriu la cel puțin 5 secții. Prorectorul USV, prof.univ.dr. Mihai Dimian, a declarat că după ce spitalul devine clinic, celelalte secții „se pot autoriza mult mai ușor în acest cadru”.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a catalogat ziua semnării contractului de colaborare drept una „istorică”. „Mi-am văzut împlinit visul de acum 12 ani, când în 2010 am avut prima inițiativă de transformare a acestui spital în spital clinic. Asta înseamnă multă atractivitate pentru Facultatea de Medicină de la Suceava și un mare câștig pentru pacienții care vin la Spitalul Județean Suceava pentru că va crește complexitatea intervențiilor și gradul de pregătire a corpului medical. Avem un corp medical care e de elită și de toată isprava și acum se face un pas important în pregătirea profesională”, a declarat Flutur.
Managerul Spitalului de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că deja au fost scoase la concurs posturile de medic-șef la secțiile Ortopedie, Diabet Zaharat, Chirurgie Pediatrică, Nefrologie și Chirurgie Generală, la care actualii șefi de secție sunt cadre didactice universitare. Vor urma Medicina Legală și Laboratorul BK (pentru a fi inclusă și componenta de biologie moleculară). Alte secții, precum Pediatria sau Obstetrică-Ginecologie, au deja medic-șef cadru universitar cu mandat de 4 ani.
Dintre cei aproximativ 270 de medici angajați în Spitalul de Urgență Suceava, un număr semnificativ sunt doctori în științe medicale și grad de medic primar, prin urmare într-un termen rezonabil sunt premise bune să crească și numărul cadrelor universitare. De asemenea, doi medici, dr. Roxana Filip, medic-șef al Laboratorului BK, și directorul medical, dr. Dimitrie Siriopol, au gradul didactic de conferențiar și ar putea bune bazele unei școli doctorale în științe medicale la USV.