Primele locuințe de serviciu pentru medici construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în curtea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava vor fi repartizate în cursul acestei săptămâni. Președintele Consiliului de Administrație al spitalului, consilierul județean Ioan Bădeliță, care este și șeful comisiei de repartizare a locuințelor, a declarat că până acum sunt 10 cereri care vor fi analizate și aprobate de comisie în următoarele zile. Astfel, tinerii medici vor primi în sfârșit cheile apartamentelor din blocul de la spital, recepționat încă din decembrie 2021.
ANL a construit în curtea spitalului vechi un bloc cu 30 de apartamente, din care 15 sunt cu două camere și 15 cu trei camere, destinate exclusiv medicilor rezidenți, specialiști și primari, angajați sau cu contract de prestări servicii ai Spitalului Județean de Urgență Suceava. Locuințele se repartizează pe baza unui regulament aprobat de consilierii județeni, însă având în vedere că oferta este de 30 de apartamente și sunt doar 10 solicitări, este de așteptat ca toți cei 10 medici care au solicitat o locuință de serviciu să o și primească. Printre criteriile din regulament consilierii au prevăzut ca medicii să nu dețină sau să nu fi deținut în ultimii 5 ani în proprietate o locuință în municipiul Suceava și nici pe o rază de 50 km în jur, indiferent de modul în care a fost dobândită. De asemenea, sunt avantajați medicii specialiști tineri, mai ales din specialități deficitare, care locuiesc cu chirie sau „tolerați” în spațiu, cu familia sau alte persoane. Familia monoparentală și medicii căsătoriți cu copii au punctaj mai mare decât cei necăsătoriți și cei fără copii.
De exemplu, specialiștii pentru care există deficit de personal în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. loan cel Nou" Suceava primesc 15 puncte, iar cei cu alte specialități – 5 puncte.
Medicii cu vechime mai mică a contractului cu spitalul au punctaj mai mare decât cei care lucrează de mai mult timp la unitatea medicală – cei care lucrează la spital de mai puțin de 5 ani au 10 puncte, cei care au 5 ani sau mai mult – 5 puncte. Dacă și soțul/ soția solicitantului lucrează la spital se mai acordă 30 de puncte.