Finalul verii nu înseamnă și finalul sezonului de nunți, care continuă până la jumătatea lunii noiembrie, cel puțin pentru cei de religie ortodoxă.
Astfel, în primul final de săptămână din luna septembrie, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a avut de oficiat nu mai puțin de 21 de căsătorii, în diferite locații.
„Nimic nu poate sta în calea iubirii, cu atât mai puțin vremea mohorâtă.
A fost un weekend plin de emoție și bucurie, dar și de belșug, pentru că, așa cum se spune în popor, ploaia aduce belșug mirilor la căsătorie.
21 de cupluri au spus în acest sfârșit de săptămână un DA hotărât pentru un viitor fericit împreună. Casă de piatră și o viață frumoasă, dragi suceveni!”, a spus Lucian Harșovschi, care s-a pozat cu mirii și invitații acestora, fiind părtaș la momentele lor de fericire.