Șase elevi din județ au fost selectați pentru cea de-a IX-a ediție de Champions United, eveniment care reunește liceeni cu performanțe din România, unul dintre cele mai importante proiecte naționale dedicate liceenilor merituoși.
Maria Cristina Popa, Alexandru Gabriel Oanea, Alexia Sandu, Carla Eleni Pînzariu (de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare”), Antonie Grigoraș (de la Colegiul Național ,,Petru Rareș”) și Mihnea Viorel Flutur (de la Colegiul ,,Alexandru cel Bun” Gura Humorului) sunt liceenii care au fost selectați să participe la acest proiect, parte a programului educațional Creatori de Viitor.
Anul acesta, evenimentul se desfășoară în perioada 29 august - 3 septembrie, în Cluj-Napoca, și reunește 50 de liceeni selectați din peste 250 de aplicanți.
„Este locul unde an de an reunim zeci de liceeni, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 800 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova. Proiectul este susținut de la debutul său de Kaufland România, iar ediția din acest an e realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Universitatea Babeș-Bolyai”, au transmis organizatorii.
Profilul participanților variază de la liceeni cu rezultate excepționale la competiții și olimpiade naționale și internaționale, la tineri care performează în sport, sunt activi din punct de vedere civic sau au o implicare deosebită în activități de voluntariat, ori liceeni care performează în zona culturii și a artei.
Mentori de seamă
Printre invitații de anul acesta se numără: Daniel David (Rectorul UBB), Lavinia Neagoe (Google România), Radu Umbreș (antropolog și lector univ. dr. la SNSPA), Răzvan Cherecheș (UBB), Oana Pocan (actriță, lector univ. dr. UBB), Michael Bulzan (Director regional pe Europa, Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu la Duke University), Elena Nicolae (jurnalistă), Alin Chifor (student la Facultatea de Drept și educator juridic pe platforma TikTok), Cristina Pîrv (cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României), care vor fi prezenți pe parcursul evenimentului.
În agendă este cuprinsă și o sesiune online, cu doi invitați speciali, care vor intra live în dialog cu participanții: Mircea Geoană (Secretar General Adj. al NATO) și Cristian Presură (fizician și cercetător).