Trenul sezonier Suceava - Mangalia își va continua parcursul zilnic până în data de 10 septembrie, mai mult, s-au obținut aprobările necesare pentru ca ambele vagoane cușetă, cele mai solicitate, să rămână în parcurs până în ultima zi a cursei sezoniere.
Având în vedere prognoza, temperaturile de pe Litoral ar urma să urce măcar până la 25 de grade până pe 10 septembrie, astfel că sunt toate premisele pentru a exista cerere de bilete.
Față de anii anterior, trenul sezonier Suceava – Mangalia a mai primit o cușetă, ceea ce este un pas înainte, însă oricum în multe zile cererea a fost mult peste oferta de paturi.
Trenul Suceava Nord – Mangalia a oferit în general condiții bune, în vagoane noi și cu instalații de aer condiționat, iar întârzierile mari au fost rare.
Singura problemă rămâne orarul de circulație, trenul ajunând foarte timpuriu la Constanța (în jur de ora 4.00) și la Mangalia (în jur de 5.30).
Informațiile actualizate despre tarife și locuri disponibile se pot obține în timp real pe site-ul cfrcalatori.ro.