Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent la Rădăuți, vineri, 26 august, unde, după o scurtă întâlnire cu primarii din zonă la sediul administrației locale, a vizitat, alături de primarul rădăuțean Bogdan Loghin, Târgul Olarilor „Ochiul de Păun” ediția a XXXIX-a. Flutur s-a oprit la fiecare pavilion și a mulțumit meșterilor olari pentru că au venit la Rădăuți și în același timp i-a îndemnat să promoveze frumusețile ținutului bucovinean. Președintele Consiliului Județean a gustat și din sărmăluțele preparate de organizatori în oale din ceramică neagră de Marginea. La ediția din acest an a târgului participămeșteri celebri din centre de olărit din țară, mai precis din Baia Mare, Horezu, Brașov, Liliceni, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Corund, Deva, Dej, Galați, Pașcani, Botoșani, Dorohoi, Mureș, Harghita, Timișoara, Marginea, Rădăuți, dar și reprezentanți ai acestui meșteșug din Cernăuți-Ucraina și din Drochia și Chișinău-Republica Moldova. Amploarea evenimentului, care se desfășoară între 26 și 28 august, este întregită de participarea unor reprezentanți ai altor meșteșuguri tradiționale cum ar fi cusături populare, sticlărie, pielărie, sculptură în lemn, împletituri, obiecte folosite în obiceiurile prilejuite de sărbătorile tradiționale, icoane și ouă încondeiate.