Ștefan Broască cu autorii și cărțile lor

La Cernăuți a mai apărut o carte. O carte de critică literară și publicistică. Ceva neverosimil. E probabil ultima pâlpâire a unei flăcări ce se stinge încet pe câmpul literar nord-bucovinean. Volumul „Acolo unde trăiesc autori și cărți” a publicistului, traducătorului și criticului literar Ștefan Broască însumează  o serie de cronici literare apărută în anii 90 și până la sfârșitul mileniului trecut în paginile ziarului ”Plai Românesc”, precum și o serie de articole care au fost publicate de dată mai recentă. Majoritatea cronicilor literare se referă la procesul literar postbelic din nordul Bucovinei (Cernăuți), dar și la cel din partea de sud a ținutului (Suceava), din Basarabia (Chișinău) și, într-o măsură mai mică, la cel din Voivodina (Novi Sad). Anume cronicile dedicate scriitorilor nord-bucovineni alcătuiesc fondul de rezistență al cărții „Acolo unde trăiesc autori și cărți”. Apropo, e o denumire de carte preluată de la marele poet cernăuțean Paul Celan, care ne mărturisea: „Sunt din Bucovina, un ținut în care oamenii și cărțile trăiesc împreună”. Ștefan Broască a urmărit cu mare atenție timp de câteva decenii apariția cărților autorilor cernăuțeni, dedicându-le cronici literare de un înalt profesionalism. Dau aici titlurile de subcapitole din care vom percepe atât numele autorilor despre care scrie, cât și succint esența operelor lor: „Vasile Posteucă sau rapsodul Bucovinei neîngenunchiate” (2 cronici), „Vasile Levițchi sau mistuirea prin poezie” (3 cronici), „Grigore Bostan sau mitul poeziei înflorind” (3 cronici), „Arcadie Suceveanu sau „Destinul răstignit” pe cuvinte” (2 cronici), „Vasile Tărâțeanu sau poezia-manifest”, „Mihai Prepeliță sau „Vorbirea din inimă” (4 cronici), „Grigore Crigan, prozatorul și publicistul” (4 cronici), „Nicolae Spătaru sau metafora între iluzie și realitate”, „Ștefan Hostiuc sau reveria dincolo de măștile cotidianului”, „Simion Gociu, bună dimineața, Poete!”, „Ion Chilaru sau luminile și umbrele unui destin poetic”, „Revolta” și penitența lui Dumitru Covalciuc”.

Autorul nu a fost indiferent nici de mișcarea literară a confraților din sudul provinciei istorice din creațiile cărora a învățat, s-a îmbogățit sufletește și despre care a scris cu multă dragoste și inspirație. Cu mulți dintre ei a legat și prietenii de o viață: Ion Cozmei, Ion Beldeanu, Lorin Fortuna, Narcisa Hulubaș, Dumitru Oniga, Ion Popescu-Sireteanu, Alina Elena Andruhovici, Dumitru Teodorescu... 

Articolele înserate în volum sunt de o stringentă actualitate și se referă la momentele cele mai importante din viața culturală și social-politică a ținutului bucovinean, cum ar fi dreptul românilor bucovineni la propria istorie în spațiul în care ființează de cel puțin un mileniu, dreptul de a studia în limba maternă, păstrarea și protejarea moștenirii culturale (arhitectură, monumente, biserici, cimitire), păstrarea memoriei înaintemergătorilor noștri, apărarea lui Eminescu. În mod aparte trebuie să evidențiem articolele despre profesorul Aron Pumnul și poetul Mihai Eminescu „Semănătorul de lumină și urmașii săi (Două sute de ani de la nașterea marelui cărturar Aron Pumnul sau un discurs nerostit la mormântul său în ziua de 27 Noiembrie 2018)” și „Românii din nordul Bucovinei sub steaua eternității lui Eminescu”. Aceste studii, bine documentate, scrise cu mintea, inima și mult curaj ar trebui să fie a noastră carte de căpătâi, a tuturor românilor cărora ne place să vorbim despre trecutul nostru în acest spațiu, altfel, după cum afirmă autorul, „dacă nu vom urma pildele înaintașilor noștri, nu vom cinsti sacrificiul lor, nu ne vom îngriji de sufletele noastre și ale copiilor noștri, atunci nu vom avea, ca neam, nici parte pe acest pământ sfânt”.

Deși verdictul valoric pentru literatura din spațiul literar nord-bucovinean și basarabean, în viziunea majorității criticilor din România, este unul sub valoarea estetică a producției literare, totuși volumul de față ne demonstrează faptul că multe cărți apărute în afara patriei istorice, inclusiv în nordul Bucovinei, prezintă o valoare estetică demnă de întreaga literatură românească în ansamblul ei.

Criticul literar Ștefan Broască aparține unei generații de literați în dispariție aici, în nordul Bucovinei. Unii ne-au părăsit fizic, trecând în veșnicie (Vasile Levițchi, Grigore Bostan, Mircea Lutic, Grigore Crigan, Vasile Tărâțeanu), alții au trecut „cordunul” spre sud unde câmpul literar e mult mai fertil și aerul mai prielnic. Cei rămași acasă ori nu mai sunt, ori nu mai pot produce opere literare. Pricina, după mărturisirea autorului, ar fi aici, în orașul studiilor lui Eminescu, „întreruperea continuității lingvistice, imposibilitatea de a studia în limba maternă”. În nota asupra ediției „O „Călătorie spre sine” eșuată” autorul constată cu durere nu numai lipsa tot mai stringentă aici a oamenilor de creație, dar și de lipsa a ceva mult mai important: „de acum încolo nici nu vom avea cititori pe măsură”.

Cartea a apărut la Editura „Micтo” din Cernăuți (2022, 232 p.) și a fost finanțată de autor. Vă îndemn cu multă insistență să citiți această carte, să o cumpărați și să o citiți, iar autorului, acestui ultim mohican din generația de literați nord-bucovineni, îi dorim multă sănătate și noi realizări literare.

Închei aceste succinte însemnări cu un citat din studiul despre Eminescu amintit mai sus, în care autorul, după părerea noastră, analizează temeinic și profund „rolul mesianic al Luceafărului Poeziei noastre”, care, la rândul său, exprimă în mod plenar și desăvârșit spiritualitatea noastră națională. E probabil unul din cele mai desăvârșite texte scrise la Cernăuți despre Eminescu: „Pentru noi, românii din regiunea Cernăuți, Eminescu a fost și va rămâne, probabil încă mult timp, armă de luptă și totodată scut în apărarea istoriei noastre, mândriei de neam, sentimentului și încrederii de stăpâni ai pământurilor locuite de noi și stropite nu doar cu sudoarea, ci și cu sângele strămoșilor noștri de-a lungul secolelor, ba chiar al mileniilor, dacă avem în vedere că ne tragem de la daci. Prin Eminescu, ca simbol al spiritualității românești și al unității noastre naționale, noi ne afirmăm originile vechi, foarte vechi, dintotdeauna în acest spațiu, ne fortificăm rădăcinile atât de adânci în acest sol. Prin Eminescu ne afirmăm demnitatea de neam, fiindcă Eminescu reprezintă chintesența acestei demnități”.

Dragoș OLARU

Cernăuți