Autorul furtului din apartamentul a doi tineri care tocmai avuseseră nunta, în ultimul weekend din iulie, nu a fost încă prins de polițiști, păgubitul și soția sa fiind revoltați că polițiștii judiciariști nu par să facă mai mult, deși ei au indicat un suspect, un vecin cunoscut ca recidivist în materie de furturi, ba mai mult, dispărut brusc din bloc, de atunci. Într-adevăr, dacă mirele spune tot adevărul, sunt destul de multe elemente în sprijinul afirmațiilor sale, e drept că nu probe directe.
Nunta a avut loc în seara zilei de vineri, 29 iulie, iar banii care s-au adunat la petrecere au fost păstrați în apartamentul de la etajul I al unui bloc din cartierul Zamca, din municipiului Suceava. A doua zi, sâmbătă, hoțul a forțat un geam când cei doi tineri erau plecați de acasă. Hoțul a reușit să intre în apartament, a răvășit interiorul și ar fi plecat cu 17.800 de euro (lei, lire sterline și euro). Este vorba de banii rămași celor doi tineri după nuntă. Aceștia nu apucaseră să-și plătească nici măcar toate datoriile și cheltuielile inerente petrecerii.
Povestea spusă de păgubit are destul de multă logică.
Acesta a relatat cu nume și prenume că un tânăr care stătea la iubita sa, în același bloc, la etajul superior, l-a filat, cunoscându-l anterior și știind că are nuntă.
Într-adevăr, suspectul indicat (nu îi putem publica la acest moment numele) a stat în același bloc, este recidivist în materie de furturi din apartamente din Suceava, având chiar un cazier bogat iar imediat după furt nu a mai fost de găsit în locuința respectivă. Așadar, elementele de legătură sunt clare. E drept, mai este nevoie și de probe iar asta este deja treaba judiciariștilor de la Biroul de Investigații Criminale Suceava.
Păgubitul crede că hoțul și iubita sa ”toacă” banii furați, fiind deja plecați a doua oară, în interval scurt, pe Litoral.
Din locuința din care s-au furat banii au fost ridicate urme papilare, inclusiv urma de la pantoful autorului, atunci când a intrat pe geam.
”Avem un suspect, un martor, o cameră de prin zonă care l-a surprins în zilele anterioare cum își făcea traseul pe aici și urmărea. Poliția nu-l găsește pentru că e plecat din Suceava. Oare așa se procedează, trebuie să-l așteptăm să vină acasă?” s-a întrebat păgubitul.
Marea problemă este că fiecare zi care trece face ca șansele ca tinerii proaspăt căsătoriți să-și recupereze măcar parte din bani scad.
De altfel, păgubitul ne-a spus că și-a luat deja gândul de la bani și că a plecat la muncă în străinătate. Chiar dacă nu prea mai speră să aibă parte de banii de la nuntă, acesta nu vrea să lase lucrurile așa și este hotărât să fie parte civilă în proces, dacă autorul va fi pus sub acuzare.