Garda de Mediu Suceava a efectuat un control, în urma unei sesizări, la domiciliul unui bărbat din municipiul Rădăuți, reclamat că deține într-o anexă – garaj, un pui de leu. Comisarii de mediu au găsit leul în locația indicată, fiind vorba de un pui de patru-cinci săptămâni.
Bărbatul le-a spus celor de la poliție că a luat „leuțul” pentru un moft al fiicei sale, doar pentru câteva zile. Acesta a negat că a cumpărat leul de pe piața neagră.
Comisarii de mediu auaplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 lei, în conformitate cu OUG 195/2005, privind protecția mediului. Se pare că legislația cu privire la cei care dețin un astfel de leu, fără documente sanitar-veterinare, este ambiguă. Practic, nu există norme clare de tragere la răspundere a celui care deține un astfel de animal, ci mai degrabă pentru cel care îl vinde/înstrăinează.
Au fost sesizate și alte autorități, care au demarat anchete, printre ele și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, care supervizează activitatea punctelor zoologice autorizate de la Rădăuți și Ilișești.
De asemenea, și Asociația Casa lui Patrocle s-a implicat în caz.
Poliția Animalelor a demarat și ea cercetări, încercând să stabilească dacă există și fapte de natură penală în acest caz.
Una din primele constatări ar fi că puiul de leu provine de la Colțul Zoologic de la Ilișești, de unde au mai fost vândute feline pe piața neagră.
De altfel, puiul de leu a fost preluat de la Rădăuți și dus chiar la Colțul Zoo de la Ilișești.
Leul a fost oferit evident fără nici o formă legală, la o vârstă la care nici nu putea fi înstrăinat de mama sa. Nu există dovezi că leul a fost vândut, proprietarul putând să declare de altfel că doar l-a împrumutat pentru câteva zile.
Cert este că ancheta din acest caz este în plină desfășurare și implică mai multe autorități care sunt însă încurcate de faptul că prevederile legale pentru astfel de cazuri sunt în număr redus și ambigue.