Un șofer care a fost prins la finele săptămânii trecute de polițiști după o urmărire în trafic, și care era băut și avea permisul de conducere suspendat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecători, în urma propunerii formulate de procurorii de la Fălticeni. În cazul lui Grigore Țui este vorba de un adevărat pomelnic de infracțiuni, în condițiile în care acesta conducea și un BMW neînmatriculat și mai fusese prins acum aproximativ două luni beat la volan, atunci fiindu-i și retras dreptul de a conduce.
În noaptea de 13 spre 14 august, târziu în noapte, pe la 3.45, o patrulă de la Secția Rurală Preutești a observat, pe un drum comunal din Preutești, un autoturism BMW fără numere de înmatriculare, condus pe direcția dinspre satul Basarabi spre Preutești.
Șoferul nu a oprit, ci a mărit viteza de deplasare, astfel că polițiștii au plecat în urmărire, cu semnalele acustice și luminoase pornite.
În scurt timp, după o curbă la stânga, șoferul fugar a pierdut controlul volanului, mașina ieșind de pe carosabil și intrând în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea dreaptă a drumului. Polițiștii veniți din urmă au constatat că șoferul nu era rănit, ba chiar era recalcitrant. Șoferul pericol public, identificat ulterior în persoana lui Grigore Țui, a fost dus de polițiști la Spitalul municipal Fălticeni, unde a suflat în etilotest, rezultând concentrația de 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
După ce au verificat baza de date polițiștii au constatat că respectivul are dreptul de a conduce suspendat întrucât mai posedă un dosar penal de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă din 12 iunie.
Autoturismul BMW figura ca radiat în Germania și nu apare ca înmatriculat în România.
Având în vedere noile infracțiuni comise, practic cu repetiție, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat propunere de arestare preventivă, admisă miercuri, 17 august, de Judecătoria Fălticeni, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Inculpatul poate contesta măsura arestării preventive la instanța superioară.