Prezent marți în Capitală, primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut un nou tur de forță pe la ministere, pentru a atrage finanțări pentru proiecte și a rezolva o serie de probleme ale municipiului, la final declarându-se mulțumit de rezultatele obținute.
„Am avut o întâlnire la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării cu ministrul Sebastian Burduja. Am discutat posibilitatea de a promova proiecte din domeniul digitalizării în perioada următoare, în colaborare cu specialiști din cadrul ministerului.
Avem posibilitatea să promovăm proiecte în domeniul digitalizării pe Programul Operațional Regional, unde avem prealocată suma de 2.766.705,91 euro pe PNRR și, de asemenea, în cadrul proiectului <100 de orașe europene inteligente și neutre climatic până în anul 2030>.
Am discutat cu domnul ministru să accesăm fonduri în domeniul digitalizării pentru unităţile de învățământ, un proiect integrat, în colaborare cu Ministerul Digitalizării și Ministerul Educației”, a spus Ion Lungu. Digitalizarea tot mai multor servicii ale municipalității este inițiată de mai mult timp, dar procesul a fost intensificat în pandemie, cu rezultate concrete.
Demararea etapei finale a rutei alternative Suceava – Botoșani a fost unul dintre principalele obiective discutate la București, de unde vor veni banii necesari pentru realizarea parțială a investiției.
„Am avut discuții la Ministerul Dezvoltării cu coordonatorul proiectului PNI Anghel Saligny, cu care am stabilit concret modalitatea de depunere spre finanțare a proiectului actualizat cu suma de 43.000.000 lei repartizată de minister, prin care vom realiza viaductul în lungime de 1.015 m, peste calea ferată, aferent proiectului Ruta Alternativă Suceava-Botoșani”, a precizat edilul-șef al municipiului Suceava.
De asemenea, în urma discuțiilor avute la București, la Ministerul Dezvoltării, există șansa ca primele autobuze de la firma Solaris să vină la Suceava în luna septembrie. În total, conform contractului, polonezii de la Solaris trebuie să furnizeze Sucevei 15 autobuze electrice la pachet cu 19 stații de încărcare a mașinilor electrice, dintre care 15 pentru încărcare lentă și 4 pentru încărcare rapidă. În prezent, parcul auto electric al TPL Suceava este de 47 de autobuze și microbuze, urmând a ajunge la 62 cu cele 15 autobuze Solaris, de capacitate mare.
„Totodată, am participat la Ministerul de Finanțe, la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale. Prin proiectul de rectificare bugetară din această lună, plafonul pentru trageri pentru anul 2022 va fi majorat cu suma de 500 milioane lei, ceea ce va permite finanțarea creditelor la autorităţile locale care sunt pe lista de rezervă. Discuțiile purtate au fost constructive și vor conduce la rezolvarea problemelor ridicate în perioada următoare”, a concluzionat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Municipiul Suceava se numără printre cele care vor putea obține mai mulți bani din creditele guvernamentale, având pregătită o listă cu mai multe proiecte care necesită finanțare.