O ceartă a izbucnit între doi ciobani care lucrau la o fermă de animale din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței. Cei doi bărbați, unul de 47 și celălalt de 49 de ani, mergeau dinspre Vatra Moldoviței spre Paltinu. La un moment dat, între ei a izbucnit o ceartă, alimentată și de neînțelegeri mai vechi, dar și de consumul de alcool în exces. Cearta a degenerat rapid, iar bărbatul mai tânăr a scos un briceag și l-a lovit în abdomen pe colegul său. Incidentul a fost anunțat la poliție prin intermediul serviciului unic de urgențe 112, iar cel înjunghiat a fost dus într-o primă fază la dispensarul din comuna Vatra Moldoviței, iar după sosirea echipajului SMURD, a fost preluat și dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde s-a constatat că viața nu i-ar fi fost pusă în primejdie. Polițiștii l-au găsit rapid și pe agresor, de la care au ridicat și briceagul folosit la comiterea faptei. Pe numele acestuia, Ionel Ungureanu, a fost emisă ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, iar infracțiunea de care este acuzat este de ”vătămare corporală”.