Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat modul în care a fost formulat proiectul de rectificare bugetară lansat în dezbatere publică de către Guvernul României. Gheorghe Flutur a precizat că într-o primă față, județul Suceava primește 45 de milioane de lei, adică aproape 10 milioane de euro. Flutur a subliniat faptul că din această sumă, 28,5 milioane de lei sunt bani alocați pentru primăriile care au de plătit rate la creditul pentru programul ”Utilități și Mediu”. „Cu acești bani Guvernul Ciucă sprijină cele 61 de primării din județul Suceava care altfel ar trebui să plătească din fonduri proprii ratele la creditul pe Programul Utilități și Mediu. Dacă nu s-ar fi alocat această sumă din partea Guvernului României, exista pericolul de a fi blocate conturile primăriilor și de a afecta și alte proiecte în derulare”, a declarat președintele CJ Suceava. El a evidențiat faptul că această sumă a fost înscrisă și în bugetul de stat inițial pentru anul 2022, prin grija parlamentarilor PNL și PSD de Suceava, dar intră efectiv în cont după această rectificare.
Gheorghe Flutur a mai arătat că la rectificare, Consiliul Județean Suceava primește 5,4 milioane de lei pentru refacerea unor drumuri județene, peste 8,7 milioane de lei pentru programul ”Cornul și laptele” în școli, 1,2 milioane de lei burse pentru copiii din școlile speciale și 1,4 milioane de lei pentru finanțarea școlilor speciale.
Președintele CJ Suceava a mai spus că în urma rectificării, unele primării cu situație financiară mai grea pot depune dosare pentru a obține fonduri pentru acoperirea unor cheltuieli de funcționare.