Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 15 – 26 august 2022, activitatea cultural-educativă „Arma medievală și rolul ei. Inițiere în tirul cu arcul”.
În cadrul atelierului istorico-didactic se vor desfășura activități teoretice și practice privitoare la arsenalul militar din Evul Mediu, participanții vor confecționa replici ale unor arme albe și armuri medievale (spade, săgeți, arcuri, coifuri, cămașă cu zale, sulițe), răspunzând astfel nevoilor de cunoaștere prin descoperire, o modalitate de relaționare între muzeu și public. Participanții la atelier, funcție de vârstă, au ocazia să exerseze tehnici de tras cu arcul sub îndrumarea unui specialist.
La atelier pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 10 -16 ani.
Activitățile se desfășoară de luni până vineri.
Taxa de participare este de 30 lei /săptămână.
Atelierul este structurat pe două perioade: 15 august – 19 august 2022 și 22 august – 26 august 2022. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Cetatea de Scaun, Casa Custodelui, tel. 0784/275644.
Organizatorii atelierului au transmis că printre cele mai competitive arme din perioada Evului Mediu se numără arbaleta, catapulta, buzduganul, tunul sau arme ușoare de corp precum: sabia, arcul, pumnalul, sulița ș.a., iar armura integrală sau părți din suprafața protejată a corpului luptătorului era compusă din cămașă cu zale, coif, cotiere, scut, apărători de brațe și genunchiere folosite ca mijloace de apărare. Mânuirea armelor albe presupunea o bună condiție fizică, un antrenament intens și, desigur, precizie și curaj.