Administrația Națională de Meteorologie a emis luni două coduri meteo, unul de tip galben și altul portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată.
Primul cod, cel galben, care vizează și județul Suceava, în special zona centrală și nord-vestică, este valabil în intervalul 8 august, ora 12:00 – 10 august, ora 10:00.
La munte, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40...60 l/mp.
Meteorologii precizează că în majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitatea atmosferică accentuată.
Al doilea cod, portocaliu, de ploi abundente, este valabil în intervalul 8 august, ora 16:00 – 10 august, ora 10:00.
În zonele montane și submontane vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile transmise.