Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 30 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 177 (8094)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Prima selecție

Una dintre cele trei candidaturi la concursul pentru funcția de manager al Spitalului de Urgență a fost respinsă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Dosarul de înscriere al unuia dintre cei trei candidați la concursul pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Suceava „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost respins. Este vorba despre candidatul Dorin Tibeică, fost manager al Spitalului Municipal Rădăuți, a cărui diplomă de licență sau echivalentă nu este în domeniul solicitat, după cum a motivat comisia de concurs. „Nu este absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic”, așa cum prevede regulamentul de organizare a concursului, se arată în motivație.  

Dorin Tibeică a contestat respingerea dosarului pentru înscriere. Comisia a analizat vineri contestația și va publica soluția dată luni, 1 august a.c., pe site-ul spitalului. Dorin Tibeică nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere.

 

Legislația e clară în privința studiilor necesare pentru funcția de manager de spital

Conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii aprobat prin Ordinului nr. 1.520 din 22 decembrie 2016 emis de Ministerul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.073 din 30 decembrie 2016, candidații pentru această funcție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic; sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii; au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii.

Informațiile făcute publice de Dorin Tibeică pe pagina sa de facebook arată că de profesie este inginer mecanic, absolvent al Facultății Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. A lucrat ca inginer TCM, a studiat   management și administrarea afacerilor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, management sanitar la Facultatea de Medicină „Victor Papilian" din Sibiu și management spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică. Prima condiții, de absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic nu o îndeplinește.

Pe motiv  de studii neconforme cu postul Dorin Tibeică a fost demis în 2014, din funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți, de către conducerea Primăriei Rădăuţi de la acea vreme: neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de articolul 17 din din Legea 132/2014 privind aprobarea OUG 142/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit căruia căruia managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat al reprezentantului persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic. Tibeică a contestat revocarea, pe motiv că a promovat un concurs pentru această funcție, Tribunalul Suceava a dat câștig de cauză conducerii primăriei din Rădăuți, inginerul a contestat decizia la Curtea de Ape Suceava, care la rândul său a dispus în 2015 reintegrarea lui în funcția de manager. O situație similară, cu demiteri și acțiuni în instanță a mai fost în 2016, iar la final câștig de cauză a a avut avocatul Traian Andronachi, care a preluat funcția de manager al spitalului din Rădăuți și a exercitat-o până în martie 2021, când a fost demis de primarul Bogdan Loghin. În iunie 2022 Andronachi a câștigat la tribunal procesul cu administrația locală, sentința fiind executorie, dar nepusă în practică nici până acum.

Traian Andronachi candidează la funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Suceava, la fel ca și actualul manager interimar al celei mai mari instituții spitalicești din județ, dr. Alexandru Calancea. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Una dintre cele trei candidaturi la concursul pentru funcția de manager al Spitalului de Urgență a fost respinsă.
 Vizualizări articol: 1643 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Una dintre cele trei candidaturi la concursul pentru funcția de manager al Spitalului de Urgență a fost respinsă5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei