Popularitatea de care se bucură Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) în rândul tinerilor absolvenți de liceu, prin atractivitatea ofertei sale educaționale, a fost încă o dată demonstrată de numărul mare de studenți înmatriculați la finalul sesiunii de admitere de vară a acestui an. Programele oferite de USV în această sesiune de admitere au atras peste 2.900 de noi studenți la programele de licență învățământ cu frecvență și la distanță, la cele de masterat și la programele de conversie profesională. Un calcul făcut pe niveluri de studii arată că peste 1.900 dintre candidații români înscriși au confirmat locul la unul dintre programele de studiu de licență, care cuprinde învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și conversie profesională, iar peste 600 la masterat. La fel ca în anii precedenți acestora li s-au adăugat cei aproximativ 400 de etnici români de pretutindeni și cetățeni străini.
Rezultatele finale au fost afișate în cursul după amiezii de joi, 28 iulie. Pentru locurile care au rămas disponibile după încheierea perioadei de înmatriculare, se va organiza o a doua sesiune de admitere în luna septembrie. Calendarul sesiunii de toamnă debutează cu înscriere și interviu în perioada 5-12 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe, respectiv în perioada 5-9 septembrie, pentru specializările unde există probe. Probele se vor susține pe data de 12 septembrie, iar afișarea rezultatelor se va face pe 13 septembrie. Depunerea contestaţiilor se va face pe data de 14 septembrie, orele 8.00-12.00, iar afișarea rezultatelor după contestații în cursul aceleiași zile.
Înmatriculările, care reprezintă confirmarea locului prin depunerea actelor în original inclusiv pentru românii de pretutindeni, se va face în perioada 14 – 19 septembrie, rezultatele finale fiind afișate pe 20 septembrie. Informațiicompletereferitoare la noua sesiune de admitere vor fi publicate pe site-ul admitere.usv.ro.