După încheierea primei etape de admitere la liceu, pe adresa Inspectoratului Școlar Suceava au ajuns 83 de cereri din partea proaspeților liceeni, fie de transfer la un alt liceu, fie în cadrul unei alte specializări, instituția aprobând 46 dintre solicitări.
Cinci dintre elevii care au solicitat transfer la alte școli au medii de admitere peste 9, aceștia menționând că au ajuns la liceul sau la specializarea greșită pentru că au completat eronat fișa de admitere.
În total, 26 dintre viitorii liceeni au cerut transferul către un alt liceu invocând acest considerent.
În alte situații, elevii au solicitat transferul la alt liceu sau în cadrul altui profil invocând fie distanţa prea mare faţă de domiciliu, fie repartiţia la un profil nepotrivit sau probleme medicale.
Șapte dintre cereri vizau cazuri de gemeni, legistaţia permiţând „reunirea” fraţilor gemeni în cadrul aceleiaşi clase, indiferent de media de admitere.
Potrivit metodologiei, elevii admişi în clasa a IX-a se pot transfera dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, în limita efectivelor de 28 de elevi la clasă.
37 de cereri de transfer au fost refuzate, nerespectând criteriul mediei.
Luni a început cea de-a doua etapă de admitere la liceu
În perioada 25 iulie – 5 august se va desfășura a doua etapă de admitere computerizată în învățământul liceal de stat.
Pot participa la această etapă de repartizare: candidații care au fost repartizați în prima etapă de repartizare, dar care nu și-au depus dosarul de înscriere în termen, candidații care nu au fost repartizați în prima etapă, candidații care nu au participat la examenul de evaluare națională sau care și-au încheiat ulterior situația școlară.
Candidații care vor să participe pe locurile de la liceele vocaționale vor susține probe în perioada 27-28 iulie.
Opțiunile pentru etapa a II-a de repartizare se vor completa din lista locurilor libere rămase după etapa I. Repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru candidații care au susținut evaluarea națională în funcție de opțiunile exprimate, iar apoi vor fi repartizați candidații fără evaluare națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire.
Lista completă a locurilor libere din liceele din județ poate fi consultată pe pagina web a Inspectoratului Școlar Suceava, secțiunea Admitere.