Noua salbă de sateliți Starlink ai fondatorului Space X, Elon Musk, a putut fi observată, sâmbătă noapte, pe cerul Sucevei. În jurul orei 22:00, șirul de sateliți de comunicații s-a văzut timp de mai multe minute pe cerul senin. Sateliții Starlink au fost lansați oficial în data de 22 aprilie pentru a furniza conexiuni rapide la internet. Serviciul de internet Starlink este disponibil și în România, începând tot cu luna aprilie. După lansarea acestui serviciu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Eduard Lucian Lovin, a declarat că „utilizatorii din România se pot aștepta la viteze de date între 100 Mb/s și 200 Mb/s cu latență de 20ms în majoritatea locațiilor”.
Cei care vor să vadă sateliții Starlink au la dispoziție un site de internet creat în acest scop, https://findstarlink.com/, pe care sunt publicate informații legate de orele aproximative când aceștia traversează cerul.