Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 23 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 171 (8088)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Apariție editorială

Un nou roman incitant semnat Cătălin Mihuleac: „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cel mai recent roman al scriitorului Cătălin Mihuleac, „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”, este încadrat de traducătoarea franceză Marily Le Nir în stilul pointillist, termen preluat din pictură, unde definește o tehnică în care mici puncte de culoare distincte sunt aplicate în modele pentru a forma o imagine bazată pe capacitatea ochiului și a minții privitorului de a amesteca petele de culoare într-o gamă mai completă de tonuri. Este exact ceea ce face „cu umorul său inimitabil” Cătălin Mihuleac, trezind la viață, „prin intermediul unor figuri emblematice, o Românie în plină transformare”, după cum spune Marily Le Nir. „De la Misiunea Militară a generalului Berthelot, din 1916, la Misiunea Universitară Franceză de după război, personajul lui Marcel Fontaine, fir conducător al cărții, și ordonanța sa, soldatul Petru Negru, călăuza lui spre sufletul românesc, restituie întreaga căldură a prieteniei franco–române, pe care mi se pare acum că poveștile atât de evocatoare ale lui Cătălin Mihuleac reușesc să o scoată la lumină”, a spus Le Nir, care are o activitate impresionantă de traduceri în limba franceză a literaturii românești. 

Lectura noului roman al lui Cătălin Mihuleac prinde cititorul în lanțuri ca în caruselul din copilărie, ridicându-l la înălțimea de la care totul se vede mirific pentru ca în secunda următoare să-l coboare la nivelul cel mai de jos, al meschinăriei și mizeriei umane, dar tot de acolo, de aproape, poate vedea și flori delicate crescute pe gunoi. Printre personajele romanului îl întâlnim și pe parașutistul american Daniel Katz, născut în Fălticeni, membru în faimoasa Airborne 101st Division.

„Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine” este o carte „emoționantă, de citit și recitit cu plăcere“, după cum spune și Marily Le Nir, cea care a tradus în limba franceză un alt roman al lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom”, sub titlul „Les Oxenberg & les Bernstein”.

Pentru a deschide apetitul cititorului spre lectură, redăm câteva fragmente din „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”.

„De Paști, ofițerii mai ciocneau un ou vopsit roșu cu soldații, care se alegeau și c-un țoi de țuică și-un pahar de vin, alături de-o felie de cozonac cu slabă concentrație de nucă.

Și fiindcă numai o dată în an învia Christos, era firesc să se încingă și o horă ofițerească, în care ușor-ușor se prindeau și cei din Misiunea Militară Franceză, iar undeva pe la urmă și soldații. În muzica tărăgănată, taraful format din militari evrei și țigani mai strecura câte un fragment din La Marseillaise, ce-i făcea pe francezi să salte și să chiuie de încântare.

Hora ocazională era singura apropiere dintre elită și trupă. În rest, ofițerii se pricepeau de minune să păstreze distanța. Erau pupăcioși, dar numai între ei.  

Popii se aflau și ei la mare căutare, deoarece puștile franțuzești Lebel se sfințeau cu agheazmă și tămâie, la fel ca mitralierele, tunurile de 75 milimetri și obuzele ordonate în lăzi ca icrele în cutii. În formă de bețigașe de vată, rugăciunile urcau la cer și scoteau dopurile de ceară din urechile celor care hotărau soarta muritorilor.

Impresia generală era că, acolo Sus, un colectiv de sfinți condus de blândul Mântuitor se ocupa de reglajul mitralierelor și tunurilor, pentru ca ele să măcelărească mai eficient și numai într-o singură direcție: dinspre români spre nemți.

Săracul Fontaine! După ce trecuse în revistă toate felurile de dezmăț din armata română, făcea cunoștință și cu dezmățul în numele celor sfinte. Toate erau făcute de mântuială; chiar și serviciul religios părea prestat mai curând pentru a fi bifat în statul de plată, decât în catastifele cerești.

O singură dată s-a întâmplat ca popa Andronache să-și facă meseria cu har și devoțiune. A fost vorba tot de o sfințire, dar de una ieșită din canoanele bisericești.

Într-o noapte de pomină, la cârciuma din Frenciugi ținută de evreul Bercu Cojocaru, colonelul Anghel a jucat cărți cu trei ofițeri ruși. Cartofori până-n măduva oaselor, ăia l-au lăsat să câștige puțin la început și-au așteptat să-l buimăcească băutura, ca apoi să-l tundă chilug de bani.

Colonelul era fiert. Când fundul portofelului s-a netezit ca un poponeț de bebeluș, și-a scos verigheta de pe deget și a pus-o ca miză pe masă, în speranța că norocul se va întoarce cu fața la el.

Numai că norocul i-a arătat și el un poponeț de bebeluș, făcând ca verigheta să treacă în cinci minute pe inelarul unui ofițer rusnac.

Pfuuu, ce nenorocire!!! Cu Smaranda, nevastă-sa, o s-o scoată la capăt cu texte ca „știi, șoricel, am fost atacat de-o haită de lupi și unul m-a mușcat de mână, dar a nimerit verigheta, cu care a rămas în dinți!”

Ceea ce-l durea, legat tot de nevastă, avea o natură mult mai adâncă: fiind de-o gelozie maladivă, vedea în pierderea verighetei o prevestire de rău augur. Ce-o să se facă dacă Smaranda o să-și aleagă un amant din corpul ofițerilor inferiori în grad militar, dar superiori în celelalte?

Gândul otrăvit îi spumega alcoolul din vene și-i congestiona fața. Smaranda lui putea avea o legătură cu generalul - așa ceva se înscria tacit în disciplina militară -, dar nu cu o paiață de locotenent boit cu ruj pe bot și pudră de orez pe față. Înmuiat în beție și gânduri sumbre, colonelul a ajuns acasă, patinând pe-un strat de gheață acoperit c-o pojghiță de alcool. S-a vârât în pat, dar degeaba: nu putea adormi și pace.

După ce s-a foit în cearșaf până s-a înfășurat ca o sarma, s-a ridicat hotărât, s-a îmbrăcat și s-a înființat direct la popa Andronache acasă. L-a apucat de-o toartă, pe drum l-a racolat și pe soldatul care-o făcea pe țârcovnicul și tustrei nu s-au oprit până la cârciumă.

L-au găsit înăuntru doar pe Bercu, mirat foarte de vizita cu noaptea-n cap.

- Oare domnul colonel a venit să se dreagă după beția monstruoasă din ajun? În acest caz, am o bere specială, care scoate mahmureala cât ai zice „be-re”.

Cât de superficiali puteau fi uneori cârciumarii! Cunoștințele psihologice ale lui Bercu se împotmoleau la sfertul drumului spre matinalul lui oaspete, împiedicându-l să înțeleagă profundul scop al vizitei. Căci colonelul, încredințat că pierderea suferită la jocul de cărți fusese cauzată de o regie dictată din iad, își propunea ca, ajutat de popă și țârcovnic, să-i smulgă Diavolului un corn, în speranța de a-și recupera verigheta pe care scria „Smaranda”.

Glasul burduhănos al preotului a luat la arat fiecare metru pătrat al localului în care Necuratul îi întinsese cuviosului colonel parșiva sa capcană. Dimpreună cu partitura vocală popească, gesturile țârcovnicului lucrau gospodărește, fără a se scumpi la agheazmă și tămâie. Delfini minusculi de apă sfântă conlucrau cu fumul cădelniței, speriind spiritele rele ce-și odihneau ciolanele în damfuri de bodegă.

- Sfințește, Doaaaamne, acest locaaaal! Și nu-i lăsa pe cei buni și drepți să cadă în ispităăăăă! Și fugărește Satana pe pustiiiiiii! Aaamin!

Mare păcat că Fontaine a ratat sfințirea localului. Dacă ar fi fost de față, ar fi auzit mai întâi un tropot neclar de copite nepotcovite, ce s-a îngroșat cu fiecare clipă, până a devenit asurzitor. Se formase o învălmășeală de duduiri, ce pârâiau dușumeaua ca un dans irlandez al hipopotamilor, făcând să clănțănească ferestrele și sticlele cu rachiu de pe tejghea.

Erau copite de diavoli marcanți - lideri ai lumii necurate. O turmă în toată regula, luată prin surprindere de serviciul religios prestat impecabil de popă, se retrăgea într-o harababură totală.

- Ce balagan, măi fraților, ce balagan! - a comentat Bercu, în zilele ce au urmat, întrebuințând cuvântul idiș cu sonoritate tropăitoare balagan, ce însemna „harababură, dezordine, haos”.

Și tot Bercu s-a jurat pe ce avea mai scump (ba și-a făcut și semnul crucii) că, în toiul balaganului, colonelul s-a ocupat de-un drac vizibil doar pentru ochii lui. L-a înșfăcat de beregată și s-a pornit să-l izbească profesionist cu capul în botul ce mugea sinistru, până când s-a auzit un șirag de clinchete aurii, căzând pe podea.

- Clinc! Clinc! Clinc!

Era verigheta pierdută la jocul de cărți. Colonelul s-a aplecat, a cules-o de pe jos și a șters-o cu mâneca. După care, cu un picior țintit în măduva crucii-șalelor, l-a proiectat pe dracul vizibil doar în ochii lui spre ușa ce s-a deschis, pentru ca instantaneu să se închidă la loc.

- Bercule, vâră verigheta asta în țuică, să se dezinfecteze! Și dă-mi o lămâie!

Leoarcă de nădușeală, a băut pe nerăsuflate un litru de agheazmă, în care a stors lămâia primită gratis de la Bercu.

De ce nu pier diavolii în timpul exorcizării? De ce li se permite să-și ia tălpășița spre locuri noi, unde-și urzesc iar și iar planurile menite să-i corupă și să-i ruineze pe cei cu sufletul neîntinat? Oare de câtă agheazmă și tămâie este nevoie pe acest pământ, pentru a scăpa definitiv de influența lor ocultă?

Dureroase întrebări, deocamdată fără răspuns. Când să plece din cârciumă, colonelul Anghel i-a mulțumit popii pentru excelenta sa prestație. Apoi, ca să-și cheltuie și ultima fărâmă de agresivitate, i-a aplicat o palmă soldatului țârcovnic, de i-a irigat fața cu sânge.

Săracul om s-a șters în tăcere cu batista, ca și când palma ar fi fost inclusă în ritualul de exorcizare.

Pe toate le suporta soldatul țăran în tăcere. Pe toate le încasa fără crâcnet, cu atitudinea boului care trage în jug fără să comenteze.”

Alte romane recente ale lui Cătălin Mihuleac sunt „America de peste pogrom” (2014, 2017, 2021), „Ultima țigară a lui Fondane” (2016) și Deborah (2019). Ediția franceză a romanului „America de peste pogrom”, „Les Oxenberg & les Bernstein”, a primit premiul Meilleur roman européen 2020 acordat de revista literară Transfuge. Ediția în limba germană, „Oxenberg & Bernstein”, a fost clasată pe locul 5 în topul canalului de televiziune SWR2 din iunie 2018, top dedicat celor mai bune apariții editoriale din Austria, Germania și Elveția și a fost nominalizată la premiile Târgului de carte de la Leipzig (2018).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un nou roman incitant semnat Cătălin Mihuleac: „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”.
 Vizualizări articol: 798 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Un nou roman incitant semnat Cătălin Mihuleac: „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei