Retromobil Club România, prin Retromobil Club Suceava, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni, organizează duminică, 24 iulie, începând cu ora 10,00, în parcarea din fața Administrației Fiscale din în vecinătatea Pieței „Nada Florilor”, a șasea ediție a manifestării „Roți legendare – Fălticeni, 126 de ani de la apariția primul vehicul din oraș”. Este vorba despre o întâlnire a posesorilor de mașini istorice care ne aduce aminte în fiecare an că urbea de pe Șomuz a fost al treilea oraș din România în care a circulat un automobil.
Expoziția, care va reuni peste 70 de oldmobile aparținând unor colecționari din județele Moldovei, este considerată de colecționarii de mașini ca fiind cea mai reușită expoziție de mașini retro din nordul țării, prin valoarea vehiculelor expuse.
„Suntem la a patra ediție a manifestării Roți legendare organizată cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la apariția primului vehicul în oraș și a primelor mașini în țară. Este o activitate înscrisă în calendarul Retromobil Club România, desfășurată în fiecare an în perioada zilelor orașului. Vor fi prezente în expoziție și câteva mașini care au carte internațională FIVA, fiind recunoscute și atestate de Federația Vehiculelor Istorice, vor fi mașini românești, dar și mașini fabricate în alte țări, va fi și un Fiat Torpedo 520, o mașină construită în 1928 și care la concursul de eleganță de la Sinaia, din 2017, a câștigat locul doi la categoria „Antebelice Cabriolet”, dar și una din primele Dacii 1300 fabricate la uzina din Pitești.
Toate automobilele de colecție prezentate la evenimentul de la Fălticeni vor fi în stare perfectă de funcționare,pentru că la finalul manifestării va avea loc parada mașinilor care au fost prezentate în expoziție, paradă care se va desfășura pe principalele străzi din zona centrală a municipiului Fălticeni și care se va finaliza într-o parcare de la ieșirea din oraș spre Suceava, unde o parte din mașini vor mai putea fi admirate pentru o oră – două”, ne-a spus Iulian Todirică, reprezentantul Retromobil Club România, Filiala Suceava și inițiatorul acestui eveniment.
În cadrul expoziției vor fi acordate premii, trofee, fiind pregătite și câteva surprize.