Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 20 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 168 (8085)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   13 imagini |   ø fişiere video

Un pas important

Comuna Panaci este finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2023

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Comuna Panaci este finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2023, alături de alte nouă localități rurale din România care vor intra în etapa de mentorat și în competiția finală pentru titlul de Sat European de Tineret 2023. European Youth Village este un program apolitic de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, coordonat la nivel național de Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free - Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile.

De asemenea, European Youth Village urmărește să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural, prin activarea tinerilor și autorităților publice, consolidarea politicilor de tineret. Panaci este o comună formată din satele Catrinari, Coverca, Drăgoiasa, Glodu, Panaci (reședința) și Păltiniș.

Andreea Buzilă, reprezentantă a grupului de inițiativă din comuna Panaci, a transmis următorul mesaj: „Ne dorim să ne facem auziți cât mai multor tineri din județ și să îi încurajăm să își activeze tinerii din mediul rural spre a moderniza și colora (și la propriu, și la figurat) activitățile din satul lor.Faptul că Panaci este finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2023, alături de alte nouă localități rurale din România, este un pas important pentru comuna noastră. Construim împreună comunități autonome de tineri în mediul rural!”

Ema Gavriluță, coordonatoarea grupului de inițiativă Panaci, ne-a spus că în comuna pe care o reprezintă sunt reprezentative două dintre proiectele gândite și implementate de Școala Gimnazială Panaci, respectiv „Traista lui Panac” și „Izvoarele de apă vie”. „În momentul în care ne-am prezentat în fața membrilor guvernanței European Youth Village și a grupurilor de inițiativă din celelalte comune, noi ne-am prezentat ca mândri pănăceni, cu o viziune de viitor și un plan riguros de dezvoltare a comunei noastre. Acum că avem un brand, sprijinul autorităților, suportul școlii și al localnicilor, ne dorim să aducem în comuna noastră ceva nou, ceva ce să reprezinte tineretul mai mult decât până acum. Știm de potențialul comunei Panaci și vrem să arătăm asta tuturor, că odată cu noi, tineretul care își dorește să se implice, Panaci va întineri de la an la an”, a completat Ema Gavriluță. 

Grupul de inițiativă Panaci este format din zece persoane, însă grupul de tineret care se implică în activitățile desfășurate în comună este mult mai mare, fiind format din 40-45 de tineri.

În ultimii 3-4 ani, tinerii din Panaci, după cum ne-a mai povestit Ema Gavriluță, au desfășurat activități și acțiuni, atât pentru înfrumusețarea și facilitarea accesului la tot felul de activități pentru tineret, cât și în scop recreativ, educațional etc. Având la dispoziție terenul de sport, Parcul Tineretului, dar și alte clădiri din comună, tinerii își formează ușor un obicei din a organiza seri de film în aer liber și drive-in, competiții sportive, petreceri tematice în aer liber, festivaluri și multe altele.

„Panaci este comună finalistă în programul European Youth Village pentru a treia oară, iar asta ne face mai optimiști și mai motivați să muncim mai mult cu speranța că anul acesta vom aduce titlul acasă. Suntem mândri să facem parte din Rețeaua Informală a Tinerilor din Mediul Rural, lucru care ne ajută să ne îndeplinim scopul, acela de a face din Panaci o comună pentru tineret. Ne-am format legături și prietenii pe viață cu alți tineri din țară care au aceeași viziune ca și noi”, a concluzionat Ema Gavriluță, coordonatoarea grupului de inițiativă Panaci.

 

Cursuri de formare

În perioada următoare, tinerii care reprezintă cele 10 comune finaliste vor participa la o serie de activități de formare (online și offline), începând cu o întâlnire a tinerilor din grupurile de inițiativă ce va avea loc în comuna Slimnic, județul Sibiu, în perioada 17-23 iulie 2022. La întâlnire este obligatorie prezența coordonatorului grupului de inițiativă, alături de alți 4 tineri din grupul de inițiativă (dintre cei care vor fi implicați în mod direct în finalizarea planului de activități planificate pentru perioada în care comuna va avea titlul de Sat European de Tineret – finalizarea candidaturii).

Ulterior, în perioada 25 iulie – 14 august 2022, se va organiza o vizită în fiecare comună finalistă pentru a-i cunoaște pe tinerii din grupurile de inițiativă și pentru a înțelege mai bine de ce își doresc titlul de Sat European de Tineret în 2023. În urma vizitei Guvernanței și feedback-ului oferit, tinerii din grupurile de inițiativă din comunele finaliste își vor construi planul de activități pe care își doresc să le implementeze dacă vor primi titlul de Sat European de Tineret 2023 și vor putea să își completeze candidatura.Pe 25 septembrie 2022 vor fi anunțate comunele care vor primi titlul de Sat European de Tineret în 2023, în cadrul celei de a treia ediții a Galei Tinerilor din Mediul Rural, care va avea loc în comuna Slimnic din județul Sibiu, în perioada 23-25 septembrie 2022.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Comuna Panaci este finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2023.
 Vizualizări articol: 574 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comuna Panaci este finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 20230.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei