Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunțat că cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată marți, 19 iulie, pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro. Constantin Daniel Cadariu a precizat că de astăzi, începând de la ora 10:00, aplicanții, cu profilul, userul și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul de înscriere.
„De marți, cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii care doresc să îmbunătățească performanța economică a noilor afaceri pe care le administrează au posibilitatea de a obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exlusiv online, până la începutul lunii septembrie. Pe această cale, le mulțumesc tuturor partenerilor implicați în implementarea acestei măsuri așteptate cu mult interes de sectorul IMM și, nu în ultimul rând, doresc să le urez mult succes aplicanților! La dispoziția dumnealor stă și un număr de call center, respectiv 0219059, la care pot apela pentru asistență”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului.
El a arătat că în cadrul acestui program, cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în anumite condiții. Astfel, pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului alocația financiară nerambursabilă este de maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului. Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului, finanțarea nerambursabilă este de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului. Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 lei, din care 500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România și 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Aplicanții nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului. Cadariu a amintit că un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să țină cont, așa cum prevede procedura de implementare, se referă la obligativitatea achiziționării a două plăcuțe informative. O plăcuță va fi amplasată în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc.), iar o altă plăcuță va fi amplasată în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).