Un tânăr cu state vechi în materie de furturi, și nu orice fel de furturi, în general spargeri de locuințe cu prejudicii mari, a fost identificat de polițiști ca lider al grupării care a acționat recent în zona Rădăuți-Dornești, spărgând mai multe locuințe, din care s-au sustras bunuri, dar și alte valori.
Alexandru Andrei Juravle, din Falcău - Brodina, a fost ridicat de polițiști și introdus în arest. În ședința de vineri, 15 iulie, Judecătoria Rădăuți a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.
Mandatul de arestare poate fi contestat la Tribunalul Suceava.
Spargeri cu prejudicii mari și furturi de motorină
Conform datelor transmise de polițiști, în perioada aprilie-iunie 2022, în jur de zece suspecți cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani s-au constituit într-o grupare infracțională specializată în infracțiuni de furt din locuințe și societăți comerciale, dezvoltând conexiuni infracționale, relații ierarhice și evoluând constant la nivel organizatoric în vederea documentării și săvârșirii infracțiunilor.
În jur de 10 autori și complici au organizat gruparea sau au gravitat în jurul acesteia și sunt bănuiți de cel puțin 10 fapte de furt în zonele Rădăuți, Mușenița, Calafindești, Putna, Brodina, Bălcăuți, Zamostea, Frătăuții Vechi. Prejudiciul provocat prin furturile săvârșite în perioada aprilie-iunie 2022 este de peste 150.000 euro și 150.000 lei și peste 1,5 tone motorină, din vehicule grele.
Cu ocazia perchezițiilor au fost indisponibilizate sume mari de bani, respectiv aproximativ 70.000 euro și peste 120.000 de lei, circa 300 litri de motorină, dispozitive special modificate pentru scoaterea combustibilului din rezervoare, precum și scule electrice provenite din săvârșirea de furturi.
O parte din bani erau ascunși în borcane.
Acțiunea de destructurare a grupării a fost realizată de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, Poliției Municipiului Rădăuți și Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Hoț cu state vechi. În timpul unei urmăriri a fost împușcat de polițiști
Alexandru Andrei Juravle a făcut parte din gruparea care acum câțiva ani a spart locuințele unor oameni de afaceri. În luna mai a anului 2018, Alexandru Andrei Juravle a intrat într-o casă din comuna Slatina, de unde a furat bani şi bijuterii din aur, prejudiciul reclamat fiind de 25.000 de lei. Ancheta a fost una complicată, Juravle, ca autor efectiv al spargerii, fiind arestat abia la aproximativ şase luni de la comiterea faptei, dată la care poliţiştii au considerat că au probatoriu suficient.
Alexandru Andrei Juravle, cu domiciliul în Brodina, a fost condamnat de magistraţii de la Judecătoria Fălticeni la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în condiţiile în care au fost cumulate două sentinţe. Este vorba de acest furt pentru care a primit 2 ani de închisoare şi de încă o pedeapsă de 2 ani la care Alexandru Andrei Juravle a fost condamnat de Judecătoria Suceava, pentru lovire şi influenţarea declaraţiilor.
Juravle era ieșit din penitenciar de aproximativ un an, în urma acestei condamnări, iar datele de anchetă arată că s-a reapucat de furat.
Alexandru Andrei Juravle are un bogat cazier în materie de furturi, chiar spargeri de locuinţe.
În 2013, Juravle a fost urmărit cu focuri de armă, după ce a sărit de la etajul unui bloc, de pe strada Bistriţei, în cartierul Obcini al municipiului Suceava. Tânărul era urmărit naţional şi fusese încercuit de poliţişti. Juravle a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a scăpa atunci, reuşind să sară de la etajul II. În timp ce fugea, acesta a fost împuşcat în picior de un poliţist.