Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 12 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 161 (8078)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cultură la mare căutare

Scumpirea uleiului a umplut câmpurile Sucevei de floarea-soarelui

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Terenurile agricole din zona Suceava-Fălticeni și nu numai sunt mult mai ocupate de culturi de floarea-soarelui, fapt vizibil pentru un ochi cât de cât atent și interesat de agricultură. Practic, după porumb, frumoasa cultură pare cea mai prezentă, cel puțin în anumite zone. Situația este confirmată și de datele din teren ale Direcției Agricole Suceava.

Elena Claudia Gogu, directorul Direcției Agricole Suceava, ne-a declarat că o analiză care compară intervalul 2020-2022 arată, ca tendință generală, o creștere a terenurilor cultivate cu porumb (peste 7.000 de hectare în plus) și floarea-soarelui (3.500 de hectare în plus), cu scăderi la cartof, grâu și mai ales la plante de nutreț.

În cazul culturii de floarea-soarelui, din datele raportate de primării rezultă că în 2020 au fost cultivate cu floarea-soarelui 6.350 de hectare, în timp ce în acest an s-au depășit 10.000 de hectare.

”Cultivatorii s-au orientat, au ținut cont de faptul că porumbul a avut un preț bun anul trecut, iar despre floarea-soarelui cu atât mai mult având în vedere creșterea prețului la ulei. Din păcate, avem o scădere la cartof, care sperăm să revină având în vedere subvenția de 200 de euro/ha, care se acordă proporțional cu suprafața cultivată”, a declarat Elena Claudia Gogu.

 

În județ avem deocamdată o secetă moderată

Aceasta a mai ținut să sublinieze că în județul Suceava se înregistrează în acest moment o secetă moderată cu afectarea producției, dar nu se poate vorbi de secetă accentuată, cu compromiterea producțiilor. Mult mai afectate de secetă sunt, de exemplu, județele Iași și Vaslui.

Ploile de săptămâna trecută au adus un aport de precipitații foarte important, chiar dacă nu se poate vorbi în nici un caz de acoperirea deficitului de apă din sol.

Sigur, pentru concluzii privind producțiile contează și ce va mai urma, cel puțin pentru culturile mai târzii, porumb și chiar floarea-soarelui.

 

Și Stațiunea de Cercetare Suceava a investit serios în floarea-soarelui

Și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava a investit serios în acest an în cultura de floarea-soarelui, care este cultivată pe 160 de hectare.

Cătălin Enea, directorul stațiunii, a confirmat succesul acestei culturi. „E o cultură reușită, asta este clar. Este mai rezistentă la secetă, iar în cazul a ce am cultivat noi se prezintă foarte bine. Am reușit să o semănăm optim, când au existat ceva precipitații, iar evoluția este foarte bună. Per ansamblu, arealul de cultivare a crescut vizibil, până spre zona Gura Humorului, probabil și datorită schimbărilor climatice. După porumb, este a doua cultură ca suprafață în care am investit noi, cei la stațiune, și deocamdată perspectivele sunt bune”, a declarat Cătălin Enea.

Având în vedere tendința de pe piață, dar și costurile pentru investirea în cultură (costurile forate mari la îngrășăminte mai ales), toți cultivatorii se așteaptă la prețuri bune spre foarte bune la kilogramul de semințe de floarea-soarelui.

Cultura de floarea-soarelui din zona municipiului Suceava, de exemplu, a primit săptămână trecută o gură de oxigen importantă, undeva la 30 de l/mp de precipitații.

Prin industrializarea culturii de floarea-soarelui se obține, în primul rând, uleiul, iar în urma acestui proces rămân șroturile, utilizate în hrana animalelor. De asemenea, pălăriile rămase în urma treierării și turtele de calitate inferioară rămase în urma extragerii uleiului se pot folosi ca furaje pentru animale. Turtele de calitate superioară se folosesc pentru prepararea halvalei. Pentru că floarea-soarelui este o plantă cu mult polen, cultura este folosită și pentru producerea mierii de albine. În comparație cu alte culturi oleaginoase, floarea-soarelui asigură un randament maxim de ulei la o unitate de suprafață. Semințele din soiuri moderne și hibrizi conțin 50-54% grăsimi cu proprietăți gustative și nutritive înalte.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Scumpirea uleiului a umplut câmpurile Sucevei de floarea-soarelui.
 Vizualizări articol: 1546 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Scumpirea uleiului a umplut câmpurile Sucevei de floarea-soarelui5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei