120 de elevi cu medii între 7,93 și 10 vor purta din toamnă uniforma de elev militar a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
47 de fete și 73 de băieți au trecut cu succes de procesele de recrutare și selecție și au fost declarați admiși, urmând ca în zilele următoarea aceștia să-și depună documentele pentru confirmarea locului ocupat.
În fruntea listei admișilor, cu 10 curat, figurează un absolvent al Școlii Gimnaziale ”George Voievidca” din Câmpulung Moldovenesc.
Următoarele medii de admitere, între 9,50 și 9,99, 10 la număr, aparțin unor elevi de la Onești, Saucești (tot Bacău), Mogoșești – Siret (Iași), Năsăud, Neamț și din mai multe localități din Suceava.
552 de candidați au participat la etapa I a admiterii la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Proba a constat în verificarea cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică, rezultat ce a avut pondere de 80% din media finală de admitere.
Testul grilă a avut caracter eliminatoriu, fiind admişi doar elevii care au obținut cel puţin nota 6,00.
În țară sunt cinci colegii militare - Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța.
În acest an, sunt 600 de elevi admiși și 890 care nu au fost admiși.