Încasările la bugetul local al municipiului Suceava au crescut cu 7,55 la sută față de anul trecut, ceea ce a permis primăriei să încheie primul semestru fără nici un leu datorie, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, primarul Ion Lungu. Acesta a declarat că încasările din taxe și impozite locale în primele 6 luni ale acestui an au fost de 56,824 milioane de lei, cu 3,8 milioane de lei mai mult față de perioada similară a anului 2021. Lungu a afirmat că acest lucru este îmbucurător, în condițiile în care dările locale au rămas la fel atât la persoane fizice, cât și la societăți comerciale, încasările la venituri proprii crescând printr-o colectare mai bună a taxelor și prin creșterea numărului de proprietăți impozabile.
Un alt aspect semnalat de primar este că un număr tot mai mare de suceveni optează pentru efectuarea plăților în regim electronic, ponderea ajungând la 19,67 la sută. Au utilizat mai mult această modalitate de plată persoanele fizice – 38,17 la sută dintre plățile în sistem electronic au fost efectuate de persoane fizice, comparativ cu 8,98 la sută persoane juridice, dar Ion Lungu afirmă că este explicabil deoarece firmele achită obligațiile către primărie cu ordine de plată. „Noi nu avem o țintă să creștem taxele și impozitele locale, ci să creștem, să dezvoltăm masa credală, de a găsi alte surse de impozitare - la cei care n-au declarat, la ce se mai construiește. Astăzi primăria nu are nici un fel de datorie, nici un leu datorie. Sigur că vor apărea pe parcurs, dar deocamdată suntem la zero cu datoriile”, a precizat primarul Ion Lungu.