Peste 80% dintre suceveni au participat la recensământul populației și locuințelor. Prefectura Suceava a transmis că în perioada de autorecenzare, 14 martie – 27 mai 2022, pentru recensământ s-au înregistrat 243.660 de chestionare valide la nivel de persoană, adică 39,5% din populația rezidentă țintă estimată a județului Suceava la 1 decembrie 2021. Potrivit aceleiași surse, 27% dintre chestionarele completate în această perioadă nu au fost validate din cauza informațiilor lipsă sau invalidate din cauza corelațiilor.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a reamintit că etapa de recenzare pe teren se desfășoară în perioada 31 mai - 17 iulie, perioadă în care colectarea datelor de recensământ se realizează prin interviu față în față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
Alexandru Moldovan a spus că până în data de 5 iulie 2022, s-au recenzat în teren prin interviu față în față 250.661 persoane, reprezentând 67,2% din numărul de persoane rămase de recenzat în etapa a 3-a. În total, până la data de 5 iulie, în perioadele de autorecenzare și recenzare pe teren, au fost completate 494.321 chestionare, reprezentând 80,2% din populația rezidentă țintă estimată a județului Suceava la 1 decembrie 2021, de 616.434 persoane.
Localitățile cu cel mai mare procent de chestionare completate de populația rezidentă sunt Iaslovăț, Ciprian Porumbescu, Marginea, Hănțești, Cajvana, Păltinoasa, Hârtop, Voitinel, Zamostea și Mălini.
Cele mai puține chestionare au fost completate în localitățile Sucevița, Bosanci, Șcheia, Dărmănești, Salcea, Vatra Dornei, Fântânele, Siminicea, Suceava și Broșteni.